În week-end, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor de poliţie rutieră municipale şi orăşeneşti, au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 283 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 85.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 23 de permise de conducere și au fost retrase 9 certificate de înmatriculare.
Conducea băut
Sâmbătă polițiștii din cadrul Poliţiei Orașului Mioveni l-au depistat pe gabrile N., bărbat de 42 de ani, din Mioveni, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, în timp ce se afla sub influența alcoolului. Acesta avea o concentraţie de 0,60mg/l alcool pur in aerul expirat. Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, iar permisul de conducere al celei în cauză a fost reţinut, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie. M.S.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525