- Liga 2: Coronavirusul dă bătăi de cap galben-verzilor
- Partida de sâmbătă, dintre Ripensia Timişoara şi CS Mioveni a fost amânată din cauza cazurilor COVID din tabăra bănăţenilor
Meciul care conta pentru etapa a 12-a a Ligii a II-a, trebuia să se dispute, la 11:00, însă vineri la prânz, timişorenii au informat FRF că nu pot susţine meciul, din cauza mai multor cazuri COVID descoperite la echipă, în urma testărilor. În lotul Ripensiei erau astfel cu COVID 4 jucători, antrenorul secund şi cel cu portarii, iar conform adresei DSP toţi portarii echipei au intrat în izolare, ca urmare a contactului direct.
Cele două cluburi au anunţat amânarea partidei pe site-urile oficiale, la fel întâmplându-se şi pe site-ul Federaţiei. ”Jocul de sâmbătă, 14 noiembrie, dintre Ripensia UVT și CS Mioveni, programat de la ora 11:00 în cadrul etapei a 12-a din Liga 2, a fost amânat pentru o dată ce va fi anunțată în curând. În această săptămână, după revenirea din deplasarea de la Chiajna, patru jucători și doi membri ai staff-ului tehnic au prezentat simptome specifice COVID-19”, a transmis clubul timișorean. „Echipa noastră trebuia să dispute mâine dimineaţă, la 11:00, în deplasare, meciul cu Ripensia Timişoara, însă partida care conta pentru etapa a 12-a a Ligii a II-a s-a amânat. Timișorenii au şase cazuri pozitive la COVID-19, patru sunt jucători, dintre care unul este un portar, iar alții doi sunt membri ai staffului tehnic. Mai mult, conform adresei DSP Timiş şi ceilalţi doi portari din lot au intrat în izolare, astfel, roș-galbenii nu mai au niciun portar valid pentru acest joc din cauza coronavirusului” a anunaţat şi CS Mioveni, pe site. Dacă vineri, erau anunțate șase persoane pozitive cu nou coronavirus, patru jucători și doi membri ai staffului tehnic, sâmbătă, formația din Liga 2 a transmis noi informații despre situația echipei, după ce tot lotul și membri staffului au fost testați între timp. Ripensia a anunțat că are nu mai puțin de 19 jucători infectați cu noul coronavirus, cât și întreg stafful tehnic, deci inclusiv antrenorul Cosmin Petruescu. Roș-galbenii mai au, în acest moment, doar trei jucători negativi la COVID-19, în timp ce cei pozitivi se află în izolare și se simt bine. S.M.