Mutu, cea mai mare performanţă

0

  • Meseria de antrenor începe să dea satisfacţii Briliantului



Egalul cu Danemarca de marţi seară asigură României unul din cele mai bune 5 locuri secunde în preliminariile EURO 2021. Pentru a doua oară consecutiv, naționala de tineret va juca la turneul final, de această dată în Ungaria și Slovenia. Pentru calificarea la Euro 2021, în afara de liderii grupelor, merg mai departe și primele cinci echipe clasate pe locurile secunde. Selecționerul Adrian Mutu se află la primul mre succes din cariera de antrenor, calificarea la un turneu final.


Prima repriză a fost dominată copios de echipa lui Adrian Mutu, Ianis Hagi fiind implicat de multe ori în ocaziile tricolorilor prin centrări sau pase filtrante excelente. Cea mai mare ocazie a venit în minutul 12 când după o pasă excelentă a lui Olaru, Costache a preferat să dribleze portarul în loc să șuteze. A fost în cele din urmă deposedat. Au urmat alte acțiuni periculoase ale tricolorilor însă în cele din urmă cele două echipe au intrat cu scor alb la cabine. Cu toate acestea, Pașcanu a comis un fault în careu (consideră arbitrul) la începutul reprizei secunde iar Laursen a executat fără probleme penalty-ul rezultat. Danezii au deschis scorul la primul lor șut pe poartă. Doar șapte minute mai târziu însă arbitrul a luat o nouă decizie cel puțin ciudată când l-a eliminat pe Hausner după un fault la marginea careului asupra lui Mățan.
Tricolorii au revenit în controlul partidei iar jocul mai bun le-a fost în sfârșit răsplătit în minutul 72 când Valentin Costache a restabilit egalitatea. Olaru a șutat din afara careului, însă mingea s-a oprit doar în bară. Totuși Moruțan a fost atent și a trimis mingea la Costache care a reluat din doi metri fără probleme.
ROMÂNIA – DANEMARCA 1-1
Costache 72 / Laursen 50-pen.
Eliminat: Hausner (58)
ROMÂNIA U21: Vlad – Boboc, Pașcanu, Ciobotariu, Haruț – Moruțan, Marin, Olaru – Hagi-cpt., Costache (Carnat, 76), Mățan. Selecționer: Adrian Mutu. S.M.