- 3 consilieri sunt bolnavi şi au lipsit iar unul a depus jurmântul online
Prefectul de Argeș, Emanuel Soare, a convocat ieri ședința pentru învestirea în funcții a primarului ales al Piteștiului, Cristian Gentea – PSD, și a consilierilor locali aleși ai municipiu-lui reședință de județ.
Astfel, la ora 11.00, într-o sală a Filarmonicii, în care s-au păstrat regulile de distanţare socială şi în care au fost prezenţi în afară de protagoniştii evenimentului, primari din judeţ şi candidaţi la viitoarele alegeri parlamentare, Cristian Gentea şi 20 dintre cei 23 de aleşi au depus jurământul şi au fost investiţi în funcţii ca primar şi consilieri locali ai Piteştiului. Din cei 23 de consilieri aleşi, 19 au fost în sală şi au depus jurământul cu mâna pe Biblie şi Constituţie, unul a făcut acest lucru online, iar alţi trei au lipsit.
Ultimul jurmământ, al edilului
Şedinţa de constituire a Consiliului Local Piteşti a fost prezidată de prefectul Soare dar a fost condusă de secretarul general al municipiului, Andrei Cătălin Călugăru, în timp de fostul primar, Cornel Ionică a fost preşedinte de şedinţă, iar cei mai tineri consilieri aleşi, Florin Plecanciuc şi Darius Nedelcu au fost asistenţi. Secretarul general le-a explicat aleşilor modalitatea în care vor decurge lucrurile, consilierii trebuind să jude pe Bibllie şi Constituţie , după care vor semna jurământul şi la ieşirea de pe scenă şi vor primi un dosar cu înştiinţări legate de noua funcţie, inclusiv de incompatibilitate. Primul consilier care a depus jurământul a fost Virgil Chivu (USR Plus) care a făcut acest lucru online, fiind în izolare din cauza coronavirusului. Apoi, au urcat pe scenă în ordine alfabetică, pentru jurământ, ceillaţi consilieri: # Sorin Apostoliceanu (PNL) # Sorina Coman (PMP) # Mihai Coteţ (PNL) # Dănuţ Dinu (PMP) # Maria Dumitraşcu (PNL) # Dan Dumitrescu (PSD) # Ionuţ Gherase (USR Plus) # Cornel Ionică (PSD) # Tiberiu Irimia (PNL) # Mihăielscu Mihai (USR Plus) # Barbu Miu (USR Plus) # Darius Nedelcu (USR Plus) # Florin Plecanciuc (USR Plus) # Mariana Petruţ (PSD) # Ana Stan (PNL) # Dragoş Şerb (PSD) # Răzvan Şerbănoiu (PNL) # Gelu Tofan (PNL) # Dumitru Tudosoiu (PSD). De la investire au lipsit fiind bolnavi, 3 consilieri PSD: Ionuţ Dumitru, Lucreţiu Tudor şi Robert Tudorache. Odată cu depunerea jurmântului s-a constatat că sunt întrunite toate condiţiile ca prefectul să constate prin ordin constituirea legală a CL Piteşti. Apoi a depus jurmântul în faţa consilierilor şi noul primar, Cristian Gentea, primind imediat legitimaţia şi eşarfa de edil.
“Mulţumesc piteştenilor pentru sprijinul acordat şi pentru încredere. Am întărit prin acest jurământ spusele că voi respecta promisiunile făcute. Deşi aparţin unui partid, politica în Primărie va fi numai a piteştenilor. Voi fi primarul tuturor, voi fi în stradă, în cartiere, oriunde e nevoie. Voi sprijini orice proiect bun pentru piteşteni, care este realizabil pentru oraş. Prioritar este să traversăm această pandemie cu cât mai puţină suferinţă pentru piteşteni. Sunt un om de echipă şi voi conduce Piteştiul numai în echipă. Vom face lucrurile bune împreună pentru piteşteni şi dacăe ste cazul ne vom asuma responsabilitatea tot împreună” Cristian Gentea – primar Piteşti.
“Îi felicit pe cei care au depus jurmântul. Speranţele noastre faţă de mult mai bine pornesc către dvs. Aveţi echipa constituită, vă urez success şi putere de muncă. Speranţele sunt foarte mari de la Municipiu şi aşteptăm să fie puse în practică lucrurile promise. Uşa prefecturii este deschisă, veţi găsi un sprijin real la noi şi vom transmite mai departe la Guvern nevoile” Emanuel Soare – prefect Argeş. S.M.