10 maşini s-au făcut zob!

0

  • Carambol pe autostrada A1!



Luni dimineață, pe Autostrada București-Pitești, s-a oprodus un carambol care putea avea urmări tragic. Zece maşini s-au tamponat iar şase persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Toată nenorocirea s-a produs în condiţiile unui carosabil alunecos. Din impact, şase persoane un fost rănite.


Potrivit centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, accidentul a avut loc pe autostrada A1 București-Pitești, la kilometrul 110, la intrare în Pitești. Conform poliţiștilor, a avut loc o coliziune în care au fost implicate zece mașini, posibil pe fondul unui carosabil alunecos. Traficul pe acea porţiune de drum a fost întrerupt pe sensul de mers către Vâlcea mai multe ore. Șoferii sunt sfătuiţi să păstreze distanţa regulamentară între vehicule şi să se asigure schimbarea direcţiei de deplasare.
Traficul a fost deviat
Polițiștii Biroului Poliție Autostrăzi – Autostrada A1, au ajuns rapid la fața locului pentru efectuarea cât mai rapidă a cercetărilor. Pe durata cercetărilor, traficul a fost deviat prin Pitești, la km 106. “Reamintim tuturor conducătorilor auto recomandarea de a adapta permanent viteza la condițiile de drum, în special în condiții de temperaturi scăzute, precum și faptul ca autoturismul trebuie să fie dotat cu anvelope de iarna când se rulează pe partea carosabilă acoperita cu zăpadă, gheață sau polei”, au transmis reprezentanţii IPJ Argeş. Verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier s-a produs, în cauză urmând să fie întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal.
B.Radu