Cerere mult mai mare pentru vaccinul antigripal la Câmpulung

0



La Câmpulung campania de vaccinare împo­triva gripei de sezon a început de câteva luni. Din păcate cererea este mult mai mare decât dozele primite de medicii de familie. DSP Argeș a dat către medicii de familie în două tranșe doze de vaccin antigripal.


În Câmpulung sunt 60 de medici de familie plus cei din cele 24 de comune arondate. Fiecare medic de familie a primit câte 35 de doze de vaccin antigripal și câte 3 doze pentru copii cu probleme grave de sănătate. Ca în fiecare an acesta nu ajunge pentru toate persoanele care doresc să se imunizeze pentru sezonul rece, mai ales în condițiile în care există și amenințarea coronavirusului, pentru care nu există deocamdată un vaccin. Autoritățile medicale au recomandat deja vaccinarea antigripală pe scară largă, pentru ca la evaluarea unei persoane vaccinate să elimine gripa, în cazul apariției simptomelor, având în vedere că acestea sunt în mare parte comune cu coronavirusul.
Au primit mai puține doze
Pentru că deocamdată vorbim de un număr mic de doze, prioritate au copiii care n-au mai fost imunizați împotriva gripei, pentru că trebuie să facă două doze la un interval de o lună, dar și femeile însărcinate și vârstnicii cu boli cronice. Vaccinul antigripal tradițional (trivalent) oferă protecție împotriva îmbolnăvirilor de gripă cu trei virusuri gripale: un virus gripal A (H1N1), un virus gripal A (H3N2) și un virus gripal B. Există însă și vaccinul tetravalent, care oferă protecție împotriva unui virus suplimentar B. Virusurile gripale de timp B au fost numite B/Victoria și B/Yamagata. Vaccinul gripal recomandat pentru acest sezon are 4 tulpini și în farmacie costă 55,5 lei. Sunt locuri în farmacii în care stocurile s-au epuizat deja pentru că cererea este mult mai mare anul acesta. Farmaciști speră ca în următoarele săptămâni să primească o nouă tranșă de vaccin gripal.  B.Radu