Ştiri de la IJP

0



Cârciumă deschisă deşi trebuia să fie închisă
În ziua de 24 noiembrie, poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Piteşti care desfăşurau acţiuni de verificare a respectării dispoziţiilor legale cu privire la prevenirea răspândirii infectării cu virusul SARS CoV-2, au constatat faptul că o societate comercială funcţiona fără respectarea prevederilor legale, având spaţiul de servire a clienţilor închis. Reprezentantul societăţii a fost sancţionat contravenţional şi instruit cu privire la lăsarea deschisă a spaţiilor pentru a continua servirea clienţilor, având în vedere că o parte din acestea erau retractabile, precum şi la respectarea restului prevederilor legale specifice. În seara aceleiaşi zile, s-a constatat că societatea comercială avea din nou terasa închisă. În urma celor constatate, societatea a fost sancţionată contravenţional cu amenzi în valoare de 10.000 de lei, conform Legii 55/2020 privind unele măsuri de combatere a pandemiei de COVID-19.
Sală de jocuri, amendată
În ziua de 24 noiembrie, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Poiana Lacului au constatat faptul că o sală de jocuri de noroc, de pe raza localităţii Vedea, funcţiona, încălcând prevederile H.C.J.S.U. nr. 60/23.11.2020. Societatea comercială a fost sancţionată cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform Legii 55/2020 privind unele măsuri de combatere a pandemiei de COVID-19.
Deşi carantinat, a plecat la plimbare
Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Călineşti, care efectuau verificări ale persoanelor aflate în carantină sau izolare, au depistat un bărbat de 40 de ani, din Dobreşti, în afara locuinţei de la adresa declarată de izolare. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar situaţia a fost comunicată D.S.P. Argeş şi C.J.C.I. Argeş.
Societate din Dragoslavele, sancţionată!
În ziua de 24 noiembrie, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Rucăr au acţionat, împreună cu specialiştii Biroului Garda Forestieră Judeţeană Argeş din cadrul Gărzii Forestiere Ploieşti, pentru combaterea sustragerii, transportului şi comercializării de material lemnos fără forme legale, ocazie cu care au efectuat un control la o societate comercială cu sediul în localitatea Dragoslavele, având ca obiect de activitate comercializarea, prelucrarea şi depozitarea materialului lemnos. În urma verificărilor a rezultat o diferenţă dintre stocul scriptic şi stocul faptic de 8,02 m.c. de material lemnos prelucrat, sub formă de cherestea. A fost aplicată o sancţiune contravenţională, în valoare de 5.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravenţiile silvice, iar materialul lemnos în cauză, în valoare de aproape 6.000 de lei, a fost confiscat şi predat Ocolului Silvic Dragoslavele. B.R.