Oamenii politici din judeţul Argeş, implicaţi sau nu direct în aceste alegeri parlamentare şi-au exprimat şi ei votul, la secţiile de votare unde au fost arondaţi. Dorind să dea exemplu celorlali cetăţeni, actualii sau viitorii parlamentari, primari şi ceilalţi alegători cu funcţii publice au fost la vot în prima parte a zilei fiecarepunând ștampila în interesul partidului pe care îl reprezintă. Astfel, dacă pesediştii îşi doresc schimbarea şi să vină la putere după aceste alegeri, reprezentanţii actualei puteri îşi doresc să continue ceea ce au început în urmă cu ceva timp. Mesajul general, transmis atât de putere cât şi de opoziţie a fost însă acelaşi pentru toţi alegătorii şi anume să iasă la vot.
Gentea: ”Implicarea profesioniștilor să fie mult mai mare”
Cristian Gentea, primarul municipiului Pitești, președintele executiv al PSD Argeș, s-a prezentat la urne la ora 8, însoțit de soție. Edilul a votat la secția de votare de la Grădinița ”Micul Prinț”, de pe strada Câmpului. Gentea a vorbit despre importanța acestor alegeri parlamentare și a subliniat că este nevoie și mai mult de implicarea profesioniștilor în fiecare sector de activitate : ”Mi-am exercitat dreptul la vot împreună cu soția. Am votat pentru revenirea la normalitate, pentru stabilitate, pentru un parlament profesionist și pentru o României unită. Până acum a fost numai dezbinată. Alegerile parlamentare sunt foarte importante, pentru că după 2020 vor veni ani grei și de aceea trebuie ca implicarea și responsabilitatea profesioniștilor să fie mult mai mare decât a oamenilor politici. Sper să fructificăm șansa pentru o viață mai bună în România”.
Ion Mînzînă: ”Am votat pentru o schimbare totală”
Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș și președintele PSD Argeș, a fost cel mai matinal dintre mai marii județului. Acesta s-a prezentat la secția de votare de la Școala 1 din Pitești, la ora 7, însoțit de vicepreședintele CJ Argeș, Adrianm Bughiu. La ieșirea de la urne, șeful CJ Argeș a spus că a votat pentru schimbare: ”Am votat cu gândul că de mâine se poate schimba ceva în această țară, cu gândul că trebuie să votăm pentru o schimbare totală a ceea ce se întâmplă la această oră, cu gândul că de mâine intrăm într-o etapă de reconstrucție, cu gândul că de fiecare dată partidul pe care îl reprezint a venit cu programe de guvernare pentru cetățenii acestei țări, cu gândul că de mâine începe viața, cu gândul că de mâine începem să gândim și pentru pensionari și pentru copii și pentru toți cetățenii acestei țări ca lucrurile să se îndrepte”.
Simona Bucura Oprescu: ”Am votat pentru a opri nepăsarea și incompetența Guvernului”
Simona Bucura Oprescu, deputat PSD de Argeș, secretar executiv al PSD Argeș, a votat la ora 9 la secția de votare de la Casa de Cutură a Sindicatelor Mioveni. Deputatul a fost însoțit la urne de Nicolae Pavelescu, fostul lider al Sindicatului Dacia, candidat la Camera Deputaților pe listele social-democraților. Deputatul argeșean speră ca traiul românilor să se îmbunătățească în următorii patru ani: ”Am votat pentru a opri nepăsarea și incompetența Guvernului și pentru a-i trimite acasă. Am votat pentru România, pentru ca în România fiecare român să simtă grija pentru sănătatea acestuia și să aibă siguranța unui trai mai bun” a spus secretarul executiv al PSD Argeș la ieșirea de la urne.
Ion Georgescu, primarul orașului Mioveni: “Cei aleşi vor răspunde de soarta şii viitorul nostru, 4 ani!”
Primarul Mioveniului, Ion Georgescu a fost ieri la secţia unde a fost arondat, alături de familie, ca la fiecare votare. Edilul a declarat după vot că vrea în Parlament oameni de carieră, cu capacitate intelectuală. “Orice schimbare începe cu primul pas, iar acest pas poate fi unul determinant! Am votat pentru a trimite în Parlament oameni de carieră, profesioniști care au capacitatea intelectuală de a aduce bunăstare și legalitate pentru țară. Am votat pentru un Parlament capabil să legifereze în favoarea țării și a românilor. Respectarea regulilor de protecție a alegătorilor și membrilor secțiilor de votare în oraș, pe parcursul întregi zile până la finalizarea procesului electoral este prioritatea numărul unu a acestei zile.Am votat în primul rând pentru schimbare. Alegerile acestea sunt importante pentru că este vorba de cea mai importantă instituţie a statului. Parlamentul dă şi Guvernul României şi 4 ani de zile, cei care vor fi aleşi vor guverna şi vor răspunde de soarta şi viitorul nostru. Este foarte important votul pe perioada aceasta de pandemie, când aproape un an am stat la relanti ca activitate şi foarte multe societăţi au încetat activitatea. Este cel mai important vor din ultimii 30 de ani” a spus edilul Mioveniului, Ion Georgescu, după vot.
„Vot pentru o Românie sănătoasă!”
Candidatul PSD pentru Cemera Deputaţilor, Remus Mihalcea şi-a exprimat ieri opţiunea politică, spunând îşi doreşte la conducere oameni care ţin cu poporul român. „Am votat pentru o Românie sănătoasă, am votat pentru oameni care se pun în slujba poporului român, am votat pentru oameni care doresc o Românie sănătoasă, o Românie unită. Şi am dat un vot de blam celor care dezbină, celor care nu ţin cu acest popor” a declarat după ce a ieşit din secţia de vot, candidatul PSD.
„Vot pentru siguranţa locurilor de muncă!”
Candidat la actualele alegeri parlamentare, liderul Sindcatului Automobile Dacia, Nicolae Pavelescu a votat ieri într-o zi specială pentru el, cea în care şi-a serbat şi ziua onomastică. „Am votat pentru reguli de muncă corecte, pentru siguranţa locurilor de muncă şi nu în ultimul rând pentru un trai ma bun!” a spus liderul SAD.
Elena Lasconi, îndemn către cetățeni
Primarul Elena Lasconi i-a însemnat, la rândul ei, pe câmpulungeni să iasă la vot, indiferent de opţiunea pe care o au. Ea a ajuns la Secţia nr. 110, de la Grădiniţa Nr. 6, pe listele căreia figura, la ora 10.00, iar la ieşirea din clădire, ne-a transmis următoarele: „A fost bine. Am votat cu foarte mare încredere. Aş vrea să-i încurajez pe oameni să iasă la vot pentru că e foarte important! Eu am votat cu încrederea că votul meu contează şi că va intra în Parlamentul României un om cinstit, competent, un om fain şi se va duce acasă un incompetent, cu gândul acesta am votat, şi cu speranţa că vom schimba ţara asta în bine. Aşteptările mele sunt să avem în Parlamentul României oameni ca lumea, oameni de bună credinţă, români adevăraţi, care să iubească ţara asta, pentru că mă doare sufletul că avem o altă Românie dincolo de graniţele ţării.”
Viceprimarul Câmpulungului a votat pentru dezvoltarea României
Secțiile din Câmpulung s-au deschis la ora 07.00. La alegerile parlamentare din data de 6 decembrie și politicienii au votat fiecare pe la secțiile unde au domiciliu. Primul care a ajuns la urne a fost viceprimarul Nicolae Zaharia, care îşi serbează şi ziua numelui, şi, alături de soţie a venit să voteze la ora 09.00, la secţia la care este arondat, nr. 106, de la Grădiniţa cu Program Normal Nr. 8-II Rotunda. „Am venit la vot pentru normalitate, în primul rând să votez un muscelean, am venit pentru dezvoltarea Muscelului, pentru dezvoltarea României. Am votat pentru continuitate, pentru punerea în practică a proiectelor la nivel naţional. N-am votat pentru demagogie, populism şi n-am votat pentru cei care n-au pus umărul la această guvernare grea. Votul meu a fost unul clar, pentru continuitate. Îi îndemn pe câmpulungeni să meargă la vot, votul este unul în siguranţă. Îi îndemn să meargă la vot pentru că este un vot important pentru Parlamentul României o dată la patru ani”, le-a transmis viceprimarul câmpulungenilor.
Bogdan David dorește un parlamentar care să apere interesele zonei
Consilierul judeţean Bogdan David, candidatul PNL Argeş la Camera Deputaţilor a votat la secția nr. 93 din cartierul Grui de la grădiniţa cu Program Normal Nr. 9. „Am votat pentru prima oră pentru ca Muscelul şi Câmpulungul să aibă un parlamentar care va apăra interesele acestei zone şi să nu fie unul care va trece doar parţial sau aproape deloc prin Câmpulung. Este foarte clar cu cine am votat!”, ne-a declarat Bogdan David.
Pagină realizată de S.Mihai, M.Duinea, B.Radu