Evenimente Centrul Cultural Pitești

0



Centrul Cultural Pitești, va demara în perioada 07- 11 DECEMBRIE 2020, noi teme si dezbateri de proiecte cultural artistice, astfel:
1. În cadrul proiectului cultural-educativ sub genericul „Cultură și Credință în Societatea Contemporană”, va avea loc prelegerea cu tema: Credința ortodoxă, Constituția și constituționalismul românesc contemporan, eveniment dedicat Zilei Constituției Romaniei, susținută de prof. univ. dr. Marius Andreescu, de la Facultatea de Drept a Universitatii Pitesti.
2. În cadrul proiectului cultural-educativ sub genericul „Teme Culturale în Emoții Raționale”, va avea loc prelegerea cu tema: Academicianul Gheorghe Păun, senior al culturii române, susținut de scriitorul, eminescologul și profesorul de limba și literatura română Lucian Costache.
3. Prin Centrul Cultural Pitești, va avea loc prelegerea cu tema: Mai sunt necesare cărțile și bibliotecile în vremuri de pandemie, în cadrul proiectului cultural-educativ sub genericul „Cultura în vremuri de pandemie”, susținut de directorul Bibliotecii Județene Argeș Dinicu Golescu, sociologul și scriitorul Octavian Mihail Sachelarie. Tema se dorește o pledoarie pentru reîntoarcerea la lectură și la instituția care trăiește prin lectură, și anume BIBLIOTECA”, precizează Octavian Mihail Sachelarie.
4. În cadrul proiectului cultural-educativ sub genericul: „Limba română literară de-a lungul timpului” va avea loc prelegerea cu tema: IARĂ NU SÂNTU VREMILE SUPT CÂRMA OMULUI, CE BIETUL OM SUPT VREMI, în cadrul proiectului cultural-educativ sub genericul „Limba română literară de-a lungul timpului”, susținut de scriitoarea și profesoara de limba și literatura română Iudita Dodu Ieremia.
5. Prin Centrul Cultural Pitești, in cadrul proiectului cultural-educativ sub genericul: „Gânduri, rostiri, scrieri”, va avea loc dezbaterea cu tema: Sărbători de iarnă în pandemie, coordonat de poeta Denisa Popescu, avându-l invitat pe preotul profesor univ. dr. Ioan Stancu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Sfânta Muceniță Filoteea, a Universității Pitești.
6. În cadrul proiectului cultural-educativ sub genericul: “Reflecții la Reflexii”, va avea loc prelegerea cu tema: Cărțile de Citire, susținut de scriitorul și profesorul de limba și literatura română, Marin Rădulescu. A.R.