În ultima ședința a Comitetului Executiv al FRF, membrii CEx au votat pentru înființarea unei noi reprezentative, cea Under 20.
Comisia Tehnică a FRF a propus în Comitetul Executiv crearea echipei naționale Under 20. Propunerea a venit din dorința de a oferi în continuare meciuri internaționale generațiilor Under 19 care încheie ciclul, eliminând astfel ecartul dintre Under 19 și Under 21. Noua reprezentativă U20 a României va disputa meciuri amicale internaționale până când jucătorii vor face pasul spre România U21.
Astfel, la nivel de reprezentativă U20, România se alătură unor țări precum Franța, Anglia, Italia, Spania, Germania, Portugalia, Țările de Jos sau Danemarca, fiind în același timp singura țară din Europa de Est cu o selecționată la acest nivel de vârstă. S.M.