Termen limită pentru stabilirea taxei de salubrizare!

0



Piteștenii care nu și-au depus declarația privind taxa de salubrizare mai au timp să o facă până pe 28 decembrie, ultima zi de depunere. De asemenea, termenul limită privind plata taxei de salurizare pentru ultimele două luni din acest an a fost prelungită până la sfârșitul lunii martie.


Primăria Municipiului Pitești, prin Direcția Impozite și Taxe Locale, reamintește piteștenilor că, în urma modificărilor adoptate prin HCL nr. 392 din data de 26.11.2020, a fost prelungit termenul de depunere a declarațiilor de stabilire a taxei de salubrizare până la data de 28 decembrie a anului curent. De asemenea, termenul de plată a taxei de salubrizare pentru lunile noiembrie și decembrie 2020 a fost prelungit până la data de 31 martie inclusiv, fără penalități, anunță municipalitatea.
„Modalitatea de depunere a declarațiilor on-line este cea mai ușoară și recomandată în contextul epidemiologic actual, iar, pentru cei care doresc să își creeze cont personal pe platforma on-line a Primăriei Pitești sau să afle cum anume pot depune documentele și achita on-line taxele și impozitele locale, vă reamintim că puteți găsi aceste informații în cele trei tutoriale postate pe această pagină în luna noiembrie, create special pentru ca oricine să aibă acces rapid la aceste servicii on-line”, precizează reprezentanţii Primăriei Piteşti. M.S.