- În Argeş
Din luna ianuarie ar trebui să înceapă campania de vaccinare împotriva virusulului COVID-19. La nivel judeţean au fost stabilite centrele destinate campaniei. Primele doze de imunizare vor ajunge la personalul medical şi la persoane a căror vârstă este de peste 60 de ani. Potrivit estimărilor, în luna aprilie a anului viitor ar putea fi demarată campania de vaccinare generală către populaţie.
„Din discuţiile pe care le-am avut cu ministrul Sănătăţii, în luna ianuarie ar trebui să sosească primele doze de vaccin. Acestea sunt destinate personalului medical. Apoi vor fi vaccinate persoanele în vârstă de peste 60 de ani, cred eu, în lunile februarie- martie. În luna aprilie se prognozează începerea vaccinării generale către populaţie. Pentru persoanele care doresc să se vaccineze dar nu se pot deplasa, am solicitat trei caravane mobile. Acestea vor merge la centrele de permanenţă şi la persoanele nedeplasabile. În şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă de astăzi (n.r. ieri) vor fi stabilite un comitele judeţene şi locale care vor coordona procesul de vaccinare”, a declarat prefectul Emanuel Soare.
În cadrul Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş în hotărârea nr. 62 din 09.12.2020 au fost aprobate centrele de vaccinare pentru campania de imunizare a populaţiei din judeţul Argeş, împotriva COVID-19, potrivit anexei care face parte integrată hotărâre.
În Argeş au fost stabilite 14 centre de vaccinare după cum urmează:
-Piteşti 3 bulevardul Eroilor nr. 26-28
-Câmpulung 1 strada Doctor Costea nr. 9
-Curtea de Argeş 1 bulevardul Basarabilor nr 28A
-Mioveni 1 Spitalul Orăşenesc Mioveni
-Costeşti 1, Policlinica Costeşti Strada Pieţei.
-Ştefăneşti 1 strada Coasta Câmpulului nr. 42
-Bârla 1 Sat Mozăceni Vale nr. 1
-Boteni 1 centrul de permanenţă Valea Argeşului
-Bradu 1 Baza sportivă
-Miceşti 1 Dispensar uman sat Miceşti
-Mărăcineni 1 Centrul de Permanenţă sat Argeşelu,
-Topoloveni 1 Strada Parcului nr 9. M.Sandu