- ~ 25 decembrie 2020 ~
Drept ești, Doamne, și drepte sunt judecățile Tale.
Necazuri și nevoi au dat peste mine, dar poruncile Tale sunt gândirea mea.
Drepte sunt mărturiile Tale, în veac, înțelepțește-mă și voi fi viu.”
(Psalmul 118, 137; 143-144)
Dreptmăritori creștini,
Dintru început avem îndatorirea sau chemarea sfântă de a aduce din preaplinul inimii noastre, mulțumiri Domnului Dumnezeu, pentru purtarea Sa de grijă Universului în plenitudinea lui, dar și prea frumoasei Planete Pământ, purtare de grijă izvorâtă din dragostea Sa dumnezeiască.
Guvernarea Universului, din care facem și noi parte este bucuria nesfârșită de a preamări râvna Domnului Dumnezeu de a ne face bucurii, așa cum fac bucurie părinții pruncilor pe care i-au născut în frumusețea acestei lumi văzute.
În această frumusețe absolută ne-a semănat Domnul Dumnezeu prin gândirea și întruparea omului, ca ființă unică și irepetabilă, creatura perfectă din Istoria Creației, având menirea de a face drumul unic, de la Chipul lui Dumnezeu la asemănarea cu El, așa cum citim în dumnezeieștile Scripturi.
După venirea noastră în acest spațiu plin de lumină și frumusețe dumnezeiască, prima noastră grijă este de a ne sili din răsputeri, să ne păstrăm integritatea și sănătatea, cu care din belșug, Domnul Dumnezeu ne-a înzestrat, pe fiecare dintre noi.
Această grijă atentă și iubitoare, răspunzând îmbelșugat și întru mare recunoștință zilnică a prezenței Duhului Sfânt în viața noastră, pândită de tot felul de primejdii.
Orice neglijență și neatenție voită sau neobservată, va aduce după sine mari repercusiuni asupra sănătății noastre trupești și sufletești, deopotrivă.
Poate că unii dintre noi, cu necruțare de sine, ne-am gândi: Vai! De câte ori am fost lipsiți de grija elementară de a ne apăra viața și ocoli primejdiile care ne pândesc fără cruțare?
Fiind în starea de sănătate, pe parcursul vieții, începând din tinerețe și până la adânci bătrâneți este necesar să gândim că, într-o zi nu vom mai fi tineri sau în tăria bărbăției și vor veni neputințele vârstei. Este potrivit să nu exagerăm niciodată pe parcursul vieții, expunându-ne trupul și sufletul la eforturi, care încet-încet, slăbesc virtuțile noastre de a rezista loviturilor vieții pe care o parcurgem.
Vedem limpede, cum o parte a omenirii este slăbită în tăria sănătății și boala, adică neputințele de toate felurile, se încuibează în viața trupului și a sufletului nostru.
Cine nu știe cât de greu este rabzi boala și durerile, fără ca să te îngrijorezi, să cârtești sau să tulburi! Niciodată nu am crezut că voi fi bolnav, de oarecare boală, și n-am avut grijă să-mi ascult inima, de a avea înțelepciunea să păstrez neatinse, atât trupul, cât și sufletul de eforturile zilnice, exagerate, așa cum facem mereu, fără să ne gândim că, într-o bună zi, totul va fi prea târziu.
Iubiți frați și surori în Domnul nostru Iisus Hristos,
De cele mai multe ori, am dori ca durerile celor apropiați nouă, începând cu familia, să fie purtate de noi, adică să purtăm noi Crucea durerilor, în locul lor, așa cum a făcut și va face în veacul veacurilor, Domnul nostru Iisus Hristos, a Cărui naștere, ca Fiu al Omului, aici pe Pământ, o prăznuim în fiecare an de Crăciunul cel demult îndătinat!
Cine nu știe, oare, că Domnul Dumnezeu îngăduie, uneori, ca să suferim din pricina păcatelor săvârșite sau ca să ne ferească de eventualele păcate, pe care le-am face, așa cum se întâmplă, deseori?
De aceea, auzim glasul Duhului Sfânt, zicându-ne: „Drept ești, Doamne, și drepte sunt judecățile Tale. Necazuri și nevoi au dat peste mine, dar poruncile Tale sunt gândirea mea. Drepte sunt mărturiile Tale, în veac; înțelepțește-mă și voi fi viu” (Psalmul 118, 137; 143-144).
De îndată ce ne-a cuprins orice boală și ne încearcă orice virusuri, cum este și Covid-19, trebuie să avem înțelepciunea luării de măsuri menite să oprească și să vindece orice val epidemic, atât din România, cât și de pe toate meridianele și paralelele lumii.
Ca bun început, de bună nădejde este să așezăm grija și spaimele necazurilor și bolilor noastre, în fața dragostei și bunăvoinței dumnezeiești, față de noi toți – doar suntem copiii Lui – stare menită să ne aducă optimismul, alungarea fricii și grabnică vindecare.
Cât de mângâietor și iubitor este Cuvântul Domnului Dumnezeu: „De voi afla milă în ochii Domnului, mă voi întoarce (între cei sănătoși!) și-mi va da să-L văd pe El și locașul Lui. Iar dacă El îmi va zice: Nu mai este bunăvoința Mea cu tine (Doamne ferește-ne de așa ceva!), atunci iată-mă, facă cu mine ce va binevoi” (II Regi 15, 25-26). „Iar precum va fi voia în cer așa să fie” (I Macabei 3, 60).
Știm foarte bine, că atât timp, cât îi este bine, omul uită de vremelnicia existenței sale pe pământ și nu ia în seamă valurile smintitoare ale bucuriilor lumești, trecătoare și vătămătoare, atât trupului, cât și sufletului, batjocorite prin patimi și păcate. Cât de actuală este chemarea biblică: „După poftele tale nu merge și de la poftele tale te întoarce. De vei da trupului tău plăcerea poftei, te va face pe tine bucurie vrăjmașilor tăi. Nu te veseli cu multă desfătare, nici te lega cu îngreunarea ei. Nu te sărăci făcând ospeții din împrumut, când n-ai nimic în pungă” (Isus Sirah 18, 30-33).
Iar profetul Ieremia, din îndemnul Duhului Sfânt, ne cheamă în Vatra Luminii dumnezeiești: „Opriți-vă de la căile voastre! Priviți și întrebați de căile celor de demult, de calea cea bună și mergeți pe dânsa și veți afla odihnă sufletelor voastre” (Ieremia 6, 16).
Frați Creștini,
Firea noastră, nestatornică și neascultătoare de poruncile Domnului Dumnezeu este îngăduită în libertatea de a alege, chiar dacă alegem de cele mai multe ori greșit, și chiar dacă, și mai grav, ne îndepărtăm de „Izvorul vieții și al nemuririi” (Sfântul Vasile cel Mare).
În Istoria Omenirii, citim adesea, că Domnul Dumnezeu, în marea Lui dragoste și multa și îndelunga așteptare, dorește ca un Părinte Veșnic, întoarcerea noastră de la păcate și pe deasupra, ne dă semne cu avertisment, ca să ne oprim de la păcate și să facem drum cu sens unic, dinspre păcate, spre pocăință. Unul dintre semne fiind și boala prin virusuri, boală asupra trupului neputincios și a sufletului, care strigă izbăvirea!
Dacă Domnul Dumnezeu, în vremurile de demult: „cutremura cu arătările Sale pe Iov” (Iov 33, 14-16), acum, de o bucată de vreme, omenirea este bântuită de virusul Covid-19, semn vădit, că această omenire, și deci, noi, toți, din secolul XXI, trebuie să ne punem ordine în viața cea de toate zilele, precum au făcut locuitorii orașului Ninive și să ne întoarcem din viețuirea noastră păcătoasă spre împlinirea poruncilor Domnului Dumnezeu!
Iată ce ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel, pentru a lua aminte, fără întârziere: „Drept aceea, omorâți mădularele voastre cele pământești: desfrânarea, necurăția, patima, pofta cea rea și lăcomia, care este închinare la idoli, pentru care vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării, în care păcate ați umblat și voi odinioară, pe când trăiați în ele. Acum, deci, vă lepădați și voi de toate acestea: mânia, iuțimea, răutatea, defăimarea, cuvântul de rușine din gura voastră. Nu vă mințiți unul pe altul, fiindcă v-ați dezbrăcat de omul cel vechi, dimpreună cu faptele lui, și v-ați îmbrăcat în cel nou, care se înnoiește, spre deplină cunoștință, după Chipul Celui ce l-a zidit” (Coloseni 3, 5-8).
Toate bolile care vin asupra omenirii și asupra fiecăruia dintre noi, sunt semnele vădite, că ceva nu este în ordine. Ca și la nodul căilor ferate, macazul a dirijat greșit mersul trenurilor, luându-o în diferite sensuri și în necunoscut.
Redresarea stărilor din marea familie a omenirii este posibilă prin înălțarea gândurilor noastre către Părintele Luminilor și încercarea de a ne identifica în gândire cu Domnul Dumnezeu, Care ne cheamă la împăciuire: „De ce suspină omul toată viața, fiecare pentru păcatul lui? Să cercetăm căile noastre, luând aminte și întorcându-ne la Domnul! Să ridicăm inimile și mâinile noastre la Domnul din Cer!” (Plângerile lui Ieremia 3, 37-41).
