Pompierii pregătiţi să intervină de sărbători!

0

Pentru desfăşurarea în condiţii optime a acestor sărbători, reprezentanţii ISU Argeş au asigurat și asigură permanent intervenţia pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă şi protecţia cetăţenilor. M.S. 

În perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă, inspectorii de prevenire au intensificat controalele la spațiile de cazare, spații de alimentație publică, spații comerciale și lăcașuri de cult.

În plan operațional, zilnic,  pompierii cu mijloacele tehnice din dotare vor asigura intervenția imediată în caz de urgență.

Totodată, pentru răspunsul la eventuale urgenţe medicale, vor fi disponibile echipajele SMURD de asistență medicală de urgență și prim-ajutor calificat.

Pompierii argeşeni vin cu următoarele recomandări: 

„Reamintim că cele mai multe incendii la locuințe au drept cauză coșurile de fum necurățate, instalațiile electrice improvizate sau cu defecțiuni, precum și mijloacele de încălzire lăsate nesupravegheate.

De asemenea, pentru a preveni producerea unor incendii, nu aprindeţi artificii sau lumânări în apropierea materialelor care pot lua foc.

Totodată, este important ca bradul de Crăciun să nu fie amplasat în apropierea unor surse de căldură, precum sobe, calorifere ori alte mijloace de încălzire;

În situația în care părăsiți locuința, decuplați aparatele electrice, iar dacă vă cazaţi în structuri de primire turistice, familiarizaţi-vă cu traseele căilor de evacuare din incinta acestora.

Recomandăm părinţilor supravegherea permanentă a micuţilor lor, pentru a fi eliminată posibilitatea ca aceştia să utilizeze petarde, artificii sau alte obiecte periculoase.”