- 2020, un an bun la Mioveni
- Conducătorii clubului au anunţat că finanţatorii şi sponsorii fac eforturi deosebite pentru a asigura stabilitatea financiară
Activitatea sportivă la CS Dacia Mioveni 2012 a fost foarte puţin întreruptă în perioada Sărbătorilor şi asta pentru că la scurt timp după Anul Nou, se vor relua competiţiile sportive.
2020 a fost un an de referinţă din mai multe puncte de vedere pentru gruparea argeşeană, o dată pentru situaţia dată de pandemie care a întrerupt mai multe competiţii şi apoi pentru că s-a realizat o promovare istorică la handbal.
Despre anul 2020 şi despre situaţia de la handbal, ne-a spus mai multe directorul sportiv Constantin Ciobanu, cel care alături de preşedintele Laurenţiu Tudora, a fost în permanenţă legătură cu staff-ul şi echipa, pentru a nu duce lipsă de nimic.
“Încheiem un an complicat, fără competiţii la sectii importante cum ar fi oina, karate, natatie(foarte putin) motivate de situația sanitară. A fost însă un an în care am realizat promovarea echipe noastre de handbal feminin în Liga Florilor MOL, o performanţă care va rămâne în istoria Clubului si a oraşului nostru. Prima participare la acest nivel a fost destul de grea, în condițiile în care sala din Mioveni va fi gata în prima parte a anului viitor. Astfel, antrenamentele le-am desfaşurat la Piteşti (logistic vorbind, a fost destul de greu, cu câte două antrenamente zilnic), iar cele 6 etape desfăşurate până acum, au avut loc sistem turneu, la Ploiești, la Sf Gheorghe şi şa București. Au fost multe probleme, mai ales la Sf Gheorghe, unde am jucat 4 etape în 5 zile, un lucru foarte greu pentru o nou-promovată, plus condițiile sanitare care ne-au lovit şi pe noi la acel turneu . Cu toate acestea, să zicem că cele două victorii obţinute “ne ţin în viaţă” , iar acum urmează etapele din ianuarie , cu meciuri obligatoriu de câştigat , contra adversarelor de la Activ Ploiești şi SCM Galati. De altfel, odată cu aceste două meciuri vom putea vedea unde suntem şi dacă suntem în stare să apucăm debutul în noua noastră sala a sporturilor din Mioveni, cu perspectivele de a rămâne în Liga Nationala. Pe această cale, atrag atenţia echipei tehnice că, finanţatorii şi sponsorii noștri fac eforturi deosebite să asigure condiţiile financiare necesare pregătirii şi participării la competiție, în niște vremuri tulburi. Toţi vor rezultate şi este normal acest lucru… Strategia aleasă în vară , când nu știam ce se va întâmpla, a făcut sa ne alegem cu un lot numeros, iar asta înseamnă că, toate jucătoarele care îmbracă tricoul Daciei trebuie să joace trup şi suflet pentru acest club şi în condiţiile financiare care sunt la noi. Vreau să dau un semnal clar în acest sens, avem 21 de jucatoare în lot , în orice moment trebuie să fie pregătite să joace, pentru că jumătățile de măsura nu își vor mai avea locul, iar meciurile cu Activ şi Galaţi sunt foarte importante, la fel ca și celelalte de altfel” ne-a spus directorul sportiv al CS Dacia Mioveni, Constantin Ciobanu.
Premieră şi la volei
Activitatea sportivă în 2020 nu s-a redus numai la handbal, la CS Dacia. Astfel şi secţia de volei a înregistrat o premieră pentru gruparea alb-albastră. “Şi voleiul a debutat în premieră în Liga 2. Vali Fianu şi fetele noastre mai au însă mult de muncă, dar sunt convins ca la finalul meciurilor din grupă , vom fi la turneul final. Şi aici, la nivelul grupelor mici, vom face o analiză serioasă, pentru că de peste 9 luni nu se joacă nimic şi trebuie să vedem ce va fi în viitor și la aceste grupa. Suntem la final de an şi aşteptăm ca 2021 să fie mai bun din toate punctele de vedere. Sărbători fericite tuturor , să avem un an mai bun, liniștit şi să fim sănătoși” a declarat şi Laurenţiu Tudora, preşedintele CD al CS Dacia Mioveni. S.M.