Cum de nu de infectează toţi membrii familiei?

0

  • Atunci când intră în contact cu bolnavii de coronavirus



Se ştie că virusul SARS CoV-2 are o putere de transmitere foarte mare, cu toate acestea, au existat cazuri în care dintr-o familie cu mai mulţi membrii s-au infectat numai o parte. Mediici confirmă că sunt astfel de cazuri, iar Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta din Capitală, a venbuit cu explicaţii în acest sens.


„Pe de o parte, putem avea persoane care nu dezvoltă simptome ale bolii și atunci, cel puțin conform definiției de caz, ele nu sunt testate și practic, nu depistăm cazul pozitiv pentru că el nu s-a testat. Dar există și posibilitatea ca persoanele respective să aibă o imunitate bună, o imunitate de moment care să permită ca această infecție să nu se producă în corpul lor. Sunt studii în acest sens, nu sunt date publicității, dar se ridică problema unui sistem imunitar eficient”, a arătat dr. Beatrice Mahler într-o intervenție la Digi24.
Ferestrele deschise pot preveni transmiterea
Beatrice Mahler a mai spus că sistemul imunitar nu este constantă permanentă în viața noastră, el variază foarte mult în funcție de factori externi, de stres, de modul în care ne alimentăm, de respectarea orelor de somn. Prin urmare, nu trebuie să ne bazăm pe imunitatea naturală, ci trebuie să găsim soluții să stimulăm imunitatea și să ajutăm formarea de anticorpi în organism specifici bolilor. Aceasta a mai precizat că în încăperile unde lucrează mai multe persoane este recomandat ca geamurile să fie cât mai mult deschise pentru o mai bună ventilaţie a aerului, acesta fiind cea mai bună metodă de prevenţie în cayul bolitor cu transmitere aeriană.  M.S.