Şoferul neatent l-a proiectat în şanţ!

0



Accidentul rutier s-a petrecut pe raza localității Mihăești, pe DN 73 și s-a soldat cu vătămarea corporală ușoară a unei femei și însemnate pagube materiale. Șoferul unui autoturism marca Skoda, a dorit să se înscrie în trafic ieșind pe partea carosabilă din fața unui magazin. Nu s-a asigurat corespunzător atunci când a intrat pe DN 73.


Dinspre Pitești către Câmpulung circula regulamentar un Logan condus de o femeie. Skoda a apărut brusc în fața Loganului iar șoferul nu a mai putut evita impactul. Izbitura a fost extrem de puternică astfel că Loganul a fost proiectat în șanțul de pe marginea drumului. La fața locului s-au deplasat pompierii de la Detașamentul Câmpulung cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și echipajul SMURD dar și polițiștii din cadrul Biroului Rutier din Câmpulung dar și polițiști ai Postului Mihăești.
A ieşit din parcare!
“Băiatul asta a ieșit de la Juniori de aici, din parcare. Nu o fi văzut că vine mașină din stânga sau o fi crezut că are timp. S-a bușit rău cu Logan-ul ca femeia a ajuns în șanțul acesta adânc. Au scăpat ușor la cât de avariata e mașina din șanț. Nu era băut șoferul” , a precizat un bărbat din Mihăești care se afla la locul producerii accidentului. “Noi ne-am învățat cu accidentele pe drumul ăsta drept. Tamponări sunt aproape săptămânal sau la 2 zile și accidente mai grave la fel. Ar trebui să fie și ei mai atenți. Acum mai mult decât oricând dacă dă o zăpadă”, a mai spus un conducător auto din localitate. B.Radu