CSM Galați – BCM U Pitești 68-72(17-21, 17-15, 23-12, 11-24)
Într-o partidă găzduită de Sala Transilvania din Sibiu, BCM U Pitești a trecut joi după-amiază de CSM Galați cu scorul de 72-68 și a obținut a doua victorie în cadrul turneului 4 al Ligii Naționale de Baschet Masculin.
Confruntarea dintre argeșeni și gălățeni a fost una destul de echilibrată, ambele formații având momente bune în care au fost la conducerea ostilităților pe tabela de marcaj. Diferența a fost făcută în ultimul minut al partidei de către Mladen Jeremic, sârbul reușind să înscrie 7 puncte consecutive. Principalii marcatori ai BCM U FC Argeș Pitești în acest joc au fost Nikola Jevtovic – 18 puncte, 8 recuperări, urmat de Tony Bishop cu 17 puncte și 6 recuperări și Mladen Jeremic cu 17 puncte. În urma acestui succes, gruparea din Trivale împarte prima treaptă a ierarhiei cu CSU Sibiu, fiecare cu câte 15 puncte, piteștenii obținându-le în 9 meciuri, iar sibienii în 8. Pentru baschetbaliștii alb-violeți urmează o pauză de două săptămâni, în care se vor pregăti pentru Turneul 6 al LNBM. M.D.