După ultima întâlnire a autorităților locale cu unii consilieri locali, acestea vor trimite la Ministerul Educației o solicitare oficială pentru a schimba Ordinul de ministru 5576/2011.
Mai exact, se cere modificarea art 8 pentru a lăsa la latitudinea autorității locale criteriile de acordare a burselor de merit dar și a cuantumului acestora și posibilitatea de cumulare a diferitelor tipuri de burse. ,,În plus, voi merge împreună cu domnul viceprimar la Ministrul Educației deoarece ne dorim schimbarea ordinului și o reală motivare pentru performanță în educație. Ce ne dorim în Câmpulung? 1. Acordarea burselor în baza unor criterii care să încurajeze învățarea. 2. Majorarea consistentă a acestora astfel încât elevii să fie motivați să învețe mai bine. Dacă vom reuși modificarea ordinului am putea să le oferim elevilor de nota zece din Câmpulung burse de o mie sau chiar două mii de lei”, a scris Elena Lăsconi pe pagina sa de socializare.
Consilierii PSD au lipsit
Primarul Elena Lăsconi a luat legătura și cu reprezentanții elevilor din toate școlile din Câmpulung (e pentru prima dată când un primar face asta în Câmpulung iar elevii au fost uimiți de-a dreptul) și cu directorii pentru a le cere părerea. ,,Ghiciți cine nu s-a prezentat?! Consilierii locali PSD au lipsit fără nicio explicație. Culmea, Neculăescu-PSD e și profesor. Cred că e important să vedeți pe cine ați votat și cum sunteți reprezentați. Lăsând la o parte asta, la întâlnire au venit viceprimarul PNL Nicolae Zaharia, consilierii USR PLUS Constantin Țurțulea și Alexandru Hagi consilierii POL Octavian Dumitrașcu și Dan Șain, secretarul și directorul economic”, a mai scris Elena Lăsconi, în spațiul public. B. Radu