- Ca şi Papa Francisc
Înalt Preasfințitul Calinic a anunțat public, faptul că este de pareta celor care acceptă vaccinarea. Acesta a precizat că și el se va vaccina „Se pune întrebarea, dacă mă voi vaccina? Desigur, după ce vor fi vaccinați toți cei din prima și a doua urgență”, după cum reiese din declaraţia postată pe site-ul Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului.
În urma controverselor privind vaccinarea, ÎPS Calinic a ţinut să se alăture celor care susţin campania şi a făcut publică alegrea sa. Acesta a menţionat că vaccinarea nu este obligatorie ci fiecare dintere noi suntem liberi să alegem. „Guvernul României a făcut un Site: vaccinare-covid.gov.ro, un mijloc sigur, autorizat, de informare, cu întrebări și răspunsuri pe tema vaccinării contra Covid-19, și alte nedumeriri, pentru a se primi detalii autorizate de către specialiști și nu doar date aproximative și nefondate pe adevăruri științifice, pentru a se feri lumea de capcana știrilor false care au inundat lumea. Dacă apelăm la Site-ul de mai sus, vom găsi răspuns și la întrebarea, dacă pot refuza vaccinarea, iar răspunsul este fără echivoc: vaccinarea este voluntară și ne-obligatorie. Aceasta, ca răspuns corect, pentru cine mai are nedumeriri, iar cei care se erijează în atoateștiutori, să se informeze și să citească pentru a nu avea dubii asupra fenomenului Covid-19” a precizat ÎPS Calinic.
„Am fost vaccinați de mici și mereu…”
Înaltul preluat vine şi cu explicaţii privind vaccinarea. „ Campania de vaccinare este o lucrare anevoioasă și se vede clar că osteneala celor încredințați cu această lucrare salvatoare își iau în serios chemarea de îngeri ai vieții, riscându-și viața și confortul, zi de zi! Doar cei răutacioși îsi exprimă mereu nemulțumiri și folosesc cuvinte nepotrivite pentru un om educat si civilizat. Se pune întrebarea, dacă mă voi vaccina? Desigur, după ce vor fi vaccinați toți cei din prima și a doua urgență. De ce trebuie să ne vaccinăm? Imediat îmi vine întrebarea: La noi în România, cred că vă amintiți, am fost vaccinați de mici și mereu, contra a diferite virusuri și boli; ne-am întrebat de ce ne-am vaccinat contra gripei? Ne-am pus întrebări îndoielnic? Nimeni, cred, n-a pus la îndoială vaccinul antigripal! Tocmai! Virusul Covid-19, are în structura lui și manifestări asemănătoare cu gripa obișnuită care bântuie omenirea. Tot așa trebuie înțeles vaccinul antiCovid-19, doar cu o excepție, că se constată anumite mutații, o nouă tulpină și trebuie luptat împotriva îmbolnăvirilor și mai ales a complicațiilor, în masă” a mai scris ÎPS Calinic.
„Să avem grijă mare de sănătatea noastră”
„Așadar, să respectăm cele ce duc spre sănătatea noastră și să ne punem nădejdea în Domnul Dumnezeu și în priceperea specialiștilor întru ale sănătății, ,,că și pe ei i-a zidit Dumnezeu!” să slujească la însănătoșirea omenirii! (Isus Sirah 38,1)…Se impune ca fiecare dintre noi, care dorim să conviețuim întreolaltă, să avem grijă mare de sănătatea noastră și de sănătatea celorlalți, în egală măsură! Iar dacă este cineva supărat datorită unor afirmații verbale sau în scris, îmi cer cuvenita iertare! Să ne rugăm cu stăruință, ca Domnul Dumnezeu să ne izbăvească de toate virusurile și de toate bolile din lume!” a încheiat Calinic Argeșeanul. M.Sandu