Județul Argeș se află printre județele cu cea mai mică incidență a cazurilor de infectare cu noul coronavirus. Asta va permite redeschidere școlilor începând cu data de 8 februarie. Se fac pregătiri în acest sens. M.S
Prefectul Emanuel Soare a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că în Instituția Prefectului se lucrează la câteva măsuri care vor contribui la redeschiderea în siguranță a școlilor din Argeș, din 8 februarie.
Astfel, se au în vedere câteva măsuri eficiente, prin care să se reducă aglomerația din jurul și din incinta unităților de învățământ:
-fluidizarea traficului în Pitești, în colaborare cu IPJ Argeș;
-dublarea numărului de mijloace de transport în comun, în colaborare cu operatorii de transport;
-începerea defalcată a orelor de curs și a programului școlilor, în colaborare cu IȘJ Argeș.
“În Argeș am prelungit restricțiile din scenariul galben pentru a pregăti deschiderea școlilor. Am mers pe ideea menținerii unui nivel mai ridicat al restricțiilor, generalizate la nivelul întregului județ, încă din decembrie. Suntem acum în top 10 al județelor cu cea mai mică incidență a cazurilor de infectare cu noul coronavirus și suntem în scădere. În prezent avem cea mai mică incidență, de când se calculează la nivelul județului (0.78)”- a declarat prefectul județului Argeș, Emanuel Soare.