Veste tristă pentru poliţiştii din cadrul Inspectroatului Judeţean de Poliţie Argeş. Bunul lor coleg, Gabriel Dan Marcu, a trecut în lumea celor drepţi. La 49 de ani, agentul a murit acasă, cu puţin timp înainte să plece la serviciu. Colegii îl aşteptau la schimbul de noapte, când au aflat despre tragedie.
Agentul şef principal, Gabriel Dan Marcu, era poliţist din anul 1992, fiind absolvent al Şcolii de Agenţi de Poliţie Vasile Lascăr din Câmpina. Acesta a lucrat la Serviciu Cabinet, la Serviciul Logistic şi din anul 2005 făcea parte din colectivul Secţiei 1 Poliţie Piteşti, la Ordine Publică. Era unul dintre ceri mai cunoscuţi oamenii , fiind implicat şi dedicat meseriei de poliţist. Gabriel Dan Marcu era căsătorit, având un fiu.
Găsit mort, în baie
Tragedia s-a petrecut marţi seara. Gabriel Dan Marcu s-a prăbuşit în baie, acolo unde şi-a dat ultima suflare. Trupul lui a căzut în dreptul uşii, fiind găsit de membrii familiei, cu puţin înainte ca bărbatul se plece la serviciu. Ar fi trebuit să intre în schimbul 3. A fost solicitat un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Argeş care, din nefericire, nu a putut face altceva decât să constate decesul omului legii. Agentul era cunoscut cu afecţiuni cardiace. Cum nu existau suspiciuni cu privire la deces, cel mai probabil cauza fiind infarct miocardic, a fost anunţat medicul său de familie pentru a elibera certificatul constatator de deces. Ieri, sicriul cu trupul neînsufleţit a fost depus la capela Bisericii cu hramul Adormirii Maicii Domnului de la Complex II Trivale. Toi cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o mai pot face astăzi până la prânz. Slujba înmormântării va avea loc astăzi, la ora 13.00, la biserica amintită, după care cortegiul se va deplasa la Cimitirul Trivale, unde va avea loc înhumarea.
Mesaje de condoleanţe
La scurt timp după ce s-a aflat despre deces, pe contul de Facebook al lui Gabriel Dan Marcu au apărut zeci de mesaje de condoleanţe. Prietenii şi apropiaţii îşi manifestau regretele transmiţând familiei gândurile lor. „Drum lin către stele, Om bun! Dumnezeu să aibă grijă de tine acolo sus! Nu te vom uita niciodată!”, scria o cunoştinţă. De asemenea mulţi poliţişti au postat mesaje pentru colegul plecat dintre noi atât de devreme. Dumnezeu să-l odihnească în pace!