Poluare cu sânge în Pârâul Bascov

0



Imagini greu de descris în cuvinte, au apărut pe internet după ce câţiva locuitori din comuna Bascov au filmat şi le-au făcut publice. Pârâul Bascov este poluat de un abator din zonă, tot sângele provenit de la animalele sacrificate fiind deversat în apa care merge către staţia de filtrare a apei potabile. Pe înregistrare se vede cum sângele vine dintr-un canal colector şi se scurge direct în pârâu. Garda de Mediu Argeş a făcut un control, ieri, la societatea amintită. Proprietarii din zonă afectaţi de poluare au încercat să rezolve situaţia, dar nu au reuşit şi de aceea au publicat imaginile.
Înregistrarea a fost postată pe un cont de Facebook. Pe fundal se aude zgomotul făcut de porci. În textul care însoţeşte filmarea se spune că în abator sunt sacrificate sute de animale, iar mizeria rezultată este deversată în Pârâul Bascov. Totul se întâmplă pe strada Micşunele, în Bascov, iar abatorul aparţine unei carmangerii celebre.
Administrator: „Acest gen de greşeală se poate întâmpla oricui”
În ciuda celor relatate, reprezentanţii societăţii nu cred că situaţia nu este atât de gravă pe cât a fost prezentată, asta deşi imaginile vorbesc de la sine. Au promis, însă că vor lua măsurile ce se impun. „Încercăm să facem totul la standarde europene. Nu suntem de ieri, de azi, pe piață. Marfa este una de calitate. Nu este un avantaj pentru noi, absolut deloc, ceea ce s-a întâmplat! Trebuie să se înțeleagă că orice greșeală de acest gen, să spunem aşa „greșeală” dar este prea mult, se poate întâmpla oricui. Suntem genul de oameni care vrem să remediem şi să facem ca lucrurile să meargă bine” a precizat Alexandru Corbeanu, administratorul societăţii.
Şeful Gărzii de Mediu, în control
După ce imaginile au devenit publice iar presa a aflat de ceea ce se întâmplă la Bascov, reprezentanţii Gărzii de Mediu Argeş au demarat o anchetă. Însuşi şeful instituţiei, Alex Vîjan, a mers la abator să verifice situaţia din teren. „Deocamdată nu s-a finalizat controlul. Urmează să mai vină documente. Cred că se va finaliza astăzi după-amiază dacă nu, mâine (n.r astăzi). Detalii despre ceea ce se află acum pe amplasament nu vă pot da până la finalizarea controlului. Într-adevăr imaginile sunt dezolante. Nu este normal ce se întâmplă! Trebuie să stopăm astfel de evenimente”, a declarat Alex Vîjan.
Zgomot, miros urât, şobolani…
„De când ne-am mutat, de un an, avem o probleme cu vecinul nostru care are o carmangerie, abator, nu ştiu exact. Ne deranjează foarte tare mirosul! Groaznic!
Noi, vecinii, nu putem aerisi în niciun moment al zilei. Şobolanii care sunt foarte mari, muştele… Pe lângă faptul că deversează în gârlă, sânge, resturi, mai este zgomotul groaznic. Un zgomot îngrozitor la ora 7.00 dimineaţa. Noi nu ne putem odihni mai mult. Descarcă porcii în drum. Vin cu camioane. Angajaţii îi duc până în spate, unde probabil au padocurile. Apoi vine mirosul, de porc, de pârleală. Această problemă am încercat să o rezolvăm din vara anului trecut. Iniţial am discutat cu proprietarul acestei carmangerii. Am încercat să găsim o cale amiabilă, să nu existe probleme. Ni s-au făcut diverse promisiuni. Ulterior, dumnealui a continuat să îşi desfăşoare activitatea fără să fie stânjenit de niciunul dintr vecini. Am ajuns la concluzia că nu putem rezolva. Am depus o sesizare la Primărie. Ne-a răspuns evaziv. Mai mult decât atât, ieri când a avut loc o şedinţă de consiliu şi mi s-a reproşat faptul că am cumpărat casa. Acum am zis să facem plângere la instituţiile abilitate să ia măsurile necesare”, povestea, ieri, Ionela Ancuţa Stănescu care are casă în apropierea abatorului.
Primar: „Aveau avize în regulă”
Primarul, Gheorghe Stancu, nu era străin de ceea ce se întâmpla pe strada Micşunele. Acesta are însă o explicaţie. „Imaginile sunt deranjante şi de neexplicat, vă spun cu toată sinceritatea! Activitatea la acea societate, este de aproape 20 şi ceva de ani. Acea conductă e făcută de mult timp pentru a prelua apele pluviale din zona Baloteşti către zona Lăbuşeşti, cu dirijare către Pârâul Bascov. Oamenii mai profită şi de ceea ce este în jurul lor. Acest aspect l-am sesizat în urma demersurilor de la cetăţeni. Probabil că nu le-au mai funcţionat filtrele de decantare, n-au mai folosit vidanjele, cu care avea toate contractele şi avizele de funcţionare în regulă. Probabil că nemaifuncţionând, a profitat de ocazie că limitrof cu abatorul acesta trece conducta magistrală de preluare a apelor pluviale. A găsit această soluţie, cum inventăm noi românii, şi s-a înţepat în conductă pentru o perioadă până îşi repară filtrele. Asta este explicaţia, din punctul meu de vedere! Era singura posibilitate! Abatorul fiind în spate, nu avea cum să aducă sângele direct în faţă, decât prin nişte pompe şi nişte filtre decantoare. În urma verificărilor de acum o lună, a prezentat toate avizele și erau în regulă. Acest patron a obţinut printr-un act de vânzare cumpărare, printr-un lichidator judiciar, tot acest abator, clădirea cu terenul aferent, păstrându-şi obiectul de activitate, respectiv abatorizare. A prezentat toate avizele de la noua societate”, a declarat primarul comunei Bascov, Gheorghe Stancu. Rămâne de văzut ce măsuri vor fi luate împotriva reprezentanților abatorului.
Unii locuitori nu au canalizare
La sesizarea unor locuitori din zonă, aducem în atenția reprezentanților Gărzii de Mediu un alt aspect ce va trebui verificat. Se spune că Pârâul Bascov este poluat și de deversările celor care și-au construit locuințe de-a lungul apei. Mulți dintre aceștia n-au făcut canalizări și nu au fose septice, toată mizeria rezultată în gospodării fiind deversată în pârâu. Reprezentanții Gărzii de Mediu Argeș ar trebui să ia act de aceste informații să să efectueze verificări pe cursul pârâului prelevând probe pentru efectuarea unor analize. M.Sandu Foto C.Tudor