A câştigat Cupa României la Box la U 22

0
1

  • Florin Şerban de la CS Mioveni are şanse să prindă lotul naţional



Duminică s-a încheiat la Brăila Cupa României la Box, competiție rezervată sportivilor Under 22 din toată țara.


CS Mioveni a fost reprezentat la acest concurs de boxeurul Florin Șerban care a fost însoțit de antrenorul său. Pugilistul galben-verde a câștigat locul 1 la categoria 81 kg, după ce s-a impus în trei meciuri. Mai întâi a câștigat cu Gabriel Globașu – CS Mircea București și cu Robert Sefer de la CS Giurgiu, după ce adversarii au abandonat, în prima respectiv a doua repriză. În finală, sportivul legitimat la CS Mioveni a câștigat la puncte în fața lui Daniel Anca de la CSM Reșița. “Serban a susținut 3 meciuri câștigând detașat față de ceilalți sportivi… Primele două meciuri au fost câștigate prin abandonarea adversarilor în prima și respectiv a doua repriză… In meciul din finală câștigat la puncte în fața unui adversar experimentat de la Csm Reșița, acesta fiind locul 5 la campionatul european de juniori” ne-a spus după competiție, antrenorul sportivului. Florin Cătălin Șerban are 20 de ani și a mai fost medaliat în anii trecuți de două ori cu bronz și o dată cu argint la Campionatele Naționale de Tineret. În urma performanței de la Brăila, pugilistul de la CS Mioveni are șanse mari să fie selecționat în Lotul României, iar la vară să participe sub tricolor la Campionate Europene de Seniori U 22. S.M.


Acest material este proprietatea site-ului curier.ro şi poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afişarea link-ului către articolul din site-ul curier.ro.

Citiți, de asemenea, pe curier.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.