Un incendiu a izbucnit astăzi, la o casă din Stâlpeni, satul Rădești. Imobil a fost distrus din cauza flăcărilor iar propreetarul a avut nevoie de ajutor medical. M.S.
Intervin pompierii două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD
La fața locului au ajuns 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și locțiitorul comandantului de la Detașamentul Mioveni.
A fost vorba de o casă la care acoperișul a ars pe aproximativ 200 mp, iar tavanele câtorva camere s-au prăbușit în interior.
Prima intervenție la fața locului a fost asigurată de plutonier adjutant șef Savu Laurențiu, șef gardă de intervenție la Detașamentul de Pompieri Bradu, care a reușit cu câțiva cetățeni să evacueze o femei de 64 de ani aflată în imposibilitatea de a se deplasa dintr-o locuință apropiată de casa în flăcări, au oprit alimentarea cu energie electrică și au scos din casă la care se manifesta incendiul 3 butelii și alte bunuri.
Paramedicii SMURD au preluat și transportat la spital un bărbat de 64 de ani (proprietarul casei afectate), care prezenta stare de rău și atac de panică.
Pompierii au reușit să localizeze incendiul și să împiedice propagarea lui la alte vecinătăți.
La extinderea rapidă a flăcărilor a contribuit și câteva tone de fân, care erau depozitate în podul casei.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este coșul de fum deteriorat