La 78 de ani, orbit de gelozie!

0



Aflat la o vârstă la care te aşteptai la multă maturitate, un bărbat de 78 de ani, din comuna Arefu a ajuns în arest, după ce a fost la un pas să-şi omoare concubina prin incendiere. La audieri, inculpatul, care la momentul atacului era beat, a motivat că femeia în vârstă de 75 de ani l-a făcut gelos!


Laslo L., în vârstă de 78 de ani, din comuna Arefu trăieşte în concubinaj de mai bine de 20 de ani cu o femeie în vârstă, acum, de 75 de ani, Bătrâna se deplasează cu greutate, fiind cunoscută cu multe afecţiuni. Nu au copii împreună, dar concubina este mama unei fete rezultată dintr-o altă căsătorie care nu locuiește cu ei.
A dat foc locuinţei
Sâmbătă, fiind beat criţă, Laslo L. şi-a amintit că în urmă cu câţiva ani, concubina l-ar fi înşelat. Orbit de gelozie, acesta i-a făcut reproșuri, s-a năpustit asupra ei şi a lovit-o provocând-i multiple leziuni la faţă. Ca şi cum asta nu ar fi fost de ajuns, a amenințat-o cu moartea. Ca să o convingă că nu glumeşte, a luat un bidon cu motorină pe care îl foloseau să aprindă focul în sobă şi a turnat lichidul inflamabil pe tocul uşii şi pe un fotoliu dându.-le foc. Când vâlvătaia s-a întins, s-a speriat şi a dat fuga la un vecin cerându-i să sune la 112. Împreună cu localnicul s-a întors acasă şi amândoi au scos-o din casă pe femeie şi au stins flăcările.
Arestat preventiv
La sosirea pompierilor şi poliţiştilor, concubina piromanului avea leziuni la faţă provocate de lovituri dar şi arsuri de gradele I şi II pe 9% din suprafaţa corpului, respectiv pe faţă şi pe mâini. A fost transportată la Spitalul Municipal Curtea de Argeş şi de acolo a fost transferată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti. „După stingerea incendiului și asigurarea ajutorului medical pentru victimă, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere prin incendiere şi violenţă în familie, sub aspectul lovirii sau altor violenţe. În urma administrării probatoriului, poliţiştii de investigaţii criminale, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore a bărbatului. Tot în cursul zilei de 13 februarie a.c., a fost prezentat în faţa instanţei, iar Judecătoria Curtea de Argeş a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile”, declara Florin Popa, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş. M.Sandu