S-a ales cu dosar penal fără voia lui

0



O încăierare care a avut loc în centrul comunei Bascov, între mai mulți cetățeni de etnie romă, a avut un final neașteptat pentru cei implicați. Cu toate că au reușit să convingă victima să își retragă plângerea, agresorii tot au fost trimiși în judecată. Motivul scandalului a fost o tânără pe care tânărul agresat, o plăcea. Cercetat penal este și tânărul care a fost victima acestora.


În luna decembrie a anului trecut, cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 17 și 46 de ani, toți din Bascov, în timp ce se aflau în centrul comunei, au văzut un tânăr de 23 de ani din comuna Merișani pe care îl bănuiau că ar fi petrecut cam mult timp cu o tânără de etnie romă. Ion C., de 46 de ani era însoțit de fiul său Petruț C de 23 de ani și de nepoții Larison, de 25 de ani, Mavison de 22 de ani și O.I de 17 ani. Cei cinci l-au amenințat cu moartea pe Adonis M., de 23 de ani, din comuna Merișani. Tatăl avea informații că fiica lui, minoră, s-a întâlnit de câteva ori cu Adonis. Crezând că cinstea fetei lui a fost pătată a vrut să se răzbune. Astfel a izbucnit scandalul, bărbații atacându-l pe iubitul adolescentei. L-au amenințat și s-au pus cu parul pe mașina lui provocând distrugeri importate.
Când fugea, a lovit o mașină de poliție
De teamă că va fi ucis, Adonis a urcat la volan și a fugit. În goana lui, a lovit o mașină de poliție aflată în misiune, rănindu-l pe polițistul de la volan. Cum mașina, ce aparține Inspectoratului Județean de Poliție Ageș, nu era inscripționată, fugarul nu a știut peste cine a dat și nu a oprit, continuându-și fuga. A fost prins de oamenii legii în comuna Merișani. Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Ca să scape de urmările legii, a povestit că a fost atacat, fiind nevoit să depună plângere împotriva celor cinci bărbați. Pe data de 24 decembrie 2020, după administrarea probatoriului, au fost reținuți trei dintre atacatori, cu vârste cuprinse între 22 și 25 de ani, toți din Bascov, ulterior fiind dispusă cercetarea sub măsura controlului judiciar.
Unde-i lege, nu-i tocmeală!
Ancheta a continuat agresorii fiind cercetați pentru amenințare, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice. În cursul cercetărilor însă, inculpați au reușit să ia legătura cu victima, deși nu aveau voie, având interdicție impusă prin măsura controlului judiciar, și l-au convins să își retragă plângerea. Se spune că la asta a contribuit și faptul că tatăl s-a convins că a greșit cu presupunerile, după ce un consult ginecologic a dovedit că fiica lui este virgină. Polițiștii din cadrul Secţiei de Poliție Rurală Bascov, cei care instrumentau dosarul, au finalizat cercetările. Deși nu mai exista plângere pentru distrugere și amenințare, oamenii legii au propus trimiterea în judecată a celor 5 scandalagii sub acuzația de tulburare a ordinii și liniștii publice. Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată. Nici Adonis M. nu a scăpat de urmărirea penală. Acesta are dosar penal la Serviciul Rutier Argeș, privind săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie. M.Sandu