Creşte incidenţa, scade numărul cazurilor!

0



Potrivit raportării Direcţiei de Sănătate Publică Argeş, ieri au fost înregistrate 38 cazuri noi de coronavirus, cu 3 mai puţine faţă de miercuri. Deşi observăm o scădere uşoară a numărului de infectări, incidenţa la 1000 de locuitori a crescut , ajungând la 0,63, din cauza ultimelor zile când numărul de cazuri noi de COVID-19 a fost ceva mai mare. Potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică, situația epidemiologică din județ se prezenta astfel: persoane aflate în carantină instituționalizată: 5; persoane ieșite din carantină instituționalizată: 1.507; persoane aflate în izolare/carantină (anchetă epidemiologică): 696, dintre care 299 în carantină la domiciliu și 397 în izolare; persoane ieșite din izolare/carantină (anchetă epidemiologică): 42.118; persoane internate în spital: 143 (ieri 139); persoane internate la ATI: 30 (ieri 31); persoane vindecate: 19.969 (ieri 19.941); persoane diagnosticate pozitiv: 21.005 (ieri 20.967); cazuri nou confirmate, în ultimele 24 de ore: 38 (ieri 41); numar teste RT-PCR efectuate în spitalele publice: 90.306 (390 în ultimele 24 de ore); număr de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu prima doză: 20.060 (396 în ultimele 24 de ore); număr de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu a doua doză (rapel): 14.560 (224 în ultimele 24 de ore); persoane decedate de la începutul pandemiei: 639 (ieri 639). Datele despre incidența pe localități, prezentate sub forma unei hărți interactive, sau prin grafice, precum și multe alte informații utile, despre situația epidemiologică și despre măsurile de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2, sunt disponibile accesând site-ul: https://www.covidarges.ro/ Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori era de 0,63 în Argeş. Până ieri, 25 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 791.971 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 733.616 pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate, ieri,3.923 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. M.S.