- Într-o lună de vaccinare
La o lună de la deschiderea Centrul de Vaccinare din Mioveni aproape 2000 de persoane au fost imunizat cu vaccinul împotriva COVID 19.
După cum se ştie în luna ianuarie a acestui an, la nivel local, prin efortul administrației publice locale din Mioveni și în colaborare cu Spitalul Orășenesc Mioveni a fost înființat, dotat și pus în funcțiune un Centru de Vaccinare împotriva COVOD-19, la Racovița. În primele 30 de zile de activitate continuă, respectiv perioada 18 ianuarie – 18 februarie 2021, la Centrul de Vaccinare din Mioveni au fost imunizate 1.848 de persoane (Pfizer – 1.530, Moderna – 160, AstraZeneca 158) programate în Faza 2 de vaccinare. În această fază, prioritate au persoanele de peste 65 de ani și adulții cu boli cronice, care s-au programat, conform metodologiei. Conform specialiştilor, după vaccinarea unui număr suficient de persoane, vom putea reveni treptat la o viață normală. De la mijlocul lunii februarie şi până aum, numărul vaccinaţilor a sărit de 2000, dar între timp au apărut şi unele probleme legate de Centrul de Vaccinare. Astfel, administraţia locală reclamă Guvernul că nu decontează investiţia, deşi aceasta a fost făcută conform normelor şi cerinţelor în vigoare. “Războiul” este dus deoacamdată în plan mediatic, edilul din Mioveni ieşit în faţa camerelor TV la finalul săptămânii trecute şi a pus lucrurile pe tapet, explicând care este nemulţumirea. Pînă acum,însă nu s-a luat nicio măsură. S.M.