Reţinut după accident!

0



La câteva zile după ce a provocat un accident, un tânăr din Mărăcineni, a fost reţinut! Victor B, de 22 de ani este acuzat de furt în scop de folosinţă, conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului. Din cercetări s-a stabilit că, noaptea de 27 spre 28 februarie a.c tânărul a condus un autoturism, pe strada Sticlelor din Ștefănești, fără a poseda permis de conducere. Din cauză că nu avea experienţă la volan dar şi că era băut, a intrat în coliziune cu glisierele de protecție și cu un indicator rutier, după care s-a oprit cu autoturismul într-un canal de irigații. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare mai mare decât limita de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Marţi, după administrarea probatoriului, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind prezentat ieri, Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. M.S.