Astăzi, creștinii îi prăznuiesc pe cei 40 de Sfinți Mucenici din Sevastia, uciși pentru credința lor, după ce au refuzat să se închine zeilor. De aceea, ei au fost duşi legaţi la un lac, în vreme de iarnă şi au fost lăsaţi să îngheţe în mijlocul apei.
În calendarul popular, 9 martie este şi Ziua de Mucenici sau Ziua de Măcinici, sărbătoarea creştină suprapunându-se peste începutul de An Agrar, sărbătorit la hotarul dintre iarnă şi vară, dintre zilele friguroase ale Dochiei şi zilele călduroase ale Moşilor, conform www.crestinortodox.ro.
În amintirea lor azi se pregătesc mucenicii
În credinţa populară, în această zi se încheie zilele Babei Dochia, care simbolizează anul vechi, moartea sa, la 9 martie, marcând hotarul între anotimpul friguros şi cel călduros. Astfel, obiceiurile practicate cu ocazia acestei sărbători cuprind şi elemente specifice ritualului de An Nou. În toate zonele etnografice ale României se păstrează datina ca de 9 martie să se pregătească copturi specifice, cărora li se spune Sfinţi, Sfinţişori, Brădoşi şi, cel mai adesea, Mucenici, în amintirea celor 40 de mucenici din Sevastia. Gospodinele din Moldova pregătesc colaci, copţi sub forma cifrei 8, din aluat de cozonac, unşi cu miere şi cu nucă. În Dobrogea şi în Muntenia, mucenicii, de dimensiuni mai mici, dar tot sub forma cifrei 8, nu sunt copţi, ci fierţi în apă cu zahăr, scorţişoară şi nucă, simbolizând astfel lacul în care au fost aruncaţi Sfinţii Mucenici. Mucenicii sunt consumaţi după ce au fost duşi la biserică pentru a fi binecuvântaţi.De asemenea, potrivit tradiţiei populare, un alt obicei este acela de a consuma 40 sau 44 de pahare de vin. Tot în această zi, sunt aprinse focurile de Măcinici în curţi şi grădini, în faţa caselor şi pe câmp, sunt purificaţi oamenii şi animalele prin stropirea cu apă sfinţită, se fac observaţii şi previziuni meteorologice, este scoasă mierea de albine din stupi sau sunt tăiate primele corzi de viţă-de-vie. Se spune că în Ziua de Măcinici se deschid mormintele şi porţilor Raiului, pentru ca sufletele morţilor să revină printre cei vii, aceştia fiind aşteptaţi cu scaune şi cu mese întinse la focurile de Măcinici. Pentru a marca începutul noului an agrar, în această zi se scotea plugul la arat, în mod festiv, moment ce deschidea, totodată, şi ciclul sărbătorilor de primăvară.
Au refuzat să se jertfească idolilor
În timpul împăratului Liciniu (308-324), în care au suferit chinuri şi moartea şi aceşti 40 de Sfinţi mucenici, s-au dezlănţuit în imperiu persecuţii deosebit de dure împotriva creştinilor. Sfinţii Mucenici erau din părţile Capadociei şi făceau parte în calitate de ostaşi dintr-un corp de armată staţionat în Sevastia, localitate din Armenia antică. Obligaţi de comandantul lor să aducă jertfe şi să se închine zeilor romani, cei 40 de mucenici au mărturisit ca sunt creştini şi refuză să jertfească idolilor. Aceştia erau bărbaţi puternici, cunoscuţi pentru curajul lor pe câmpul de luptă. Despre aceasta mărturisea însuşi Agricola, comandantului acelui corp de oaste, care din toată inima sa spunea: „Câţi ostaşi are împăratul vostru, nu sunt asemenea vouă întru nimic, nici întru înţelepciune, nici întru tărie, nici întru frumuseţe, nici aşa de iubiţi nu-mi sunt mie ca voi” (Vieţile Sfinţilor). Sfinţii nu s-au lăsat însă înduplecaţi nici de cuvintele înşelătoare şi nici de îngrozirile comandantului, mărturisind cu tărie credinţa în Hristos, rugându-se mult spre a fi şi mai mult întăriţi de Dumnezeu pentru a putea suferi chinurile, rămânând uniţi.
Ce au pătimit mucenicii
S-a decis atunci de către cei care reprezentau autoritatea în imperiu, ca toţi cei patruzeci de ostaşi să fie duşi legaţi la un lac ce se afla lângă cetatea Sevastiei. Când au pătimit aceşti sfinţi mucenici, era iarnă, fiind ger cumplit şi vânt mare. Deci au fost dezbrăcaţi şi duşi în mijlocul apei, iar la marginea lacului era ridicată o baie, pentru ca dacă vreunul din mucenici, slăbind de ger, ar voi să se plece la închinarea la idoli, să iasă din apă şi să se încălzească în acea baie caldă.Lăsându-se noaptea, frigul s-a întărit şi mai mult, iar trupurile sfinţilor îngheţau de ger. Atunci unul dintre ei, neputând să mai rabde, s-a despărţit din acea sfântă ceată şi a alergat la baie. Dar când şi-a atins piciorul de pragul acelei băi calde, îndată a căzut mort. După miezul nopţii a strălucit însă o lumină ca soarele, atât de caldă, care a izgonit gerul, iar gheaţa a topit-o şi a încălzit apa. Iar ostaşii cei ce erau puşi de pază erau cuprinşi de somn, numai comandantul închisorii nu dormea. El, auzind pe sfinţi rugându-se lui Dumnezeu, se gândea cum cel ce scăpase la baie s-a topit îndată ca ceara de căldură, iar ceilalţi, petrecând în ger atât de mare, sunt încă vii. Atunci acesta a deşteptat străjerii şi, dezbrăcându-se de hainele sale, a sărit în apă, strigând cu mare glas că şi el este creştin, împlinind astfel numărul cel dintâi. Pentru că în zori au fost scoşi vii din lac, s-a poruncit o execuţie cumplită, să le fie zdrobite fluierele picioarelor şi să fie lăsaţi să-şi dea sufletele, toţi martirii au trecut astfel la Domnul. I.Ivănoiu
