“Suntem în joc pentru calificare!”

0

  • Principalul Mioveniului, Alexandru Pelici vorbeşte despre victoria cu Petrolul



CS Mioveni menţine şanse mari de calificare în play-off-ul Ligii a II-a, mai ales după victoria de la Ploieşti cu Petrolul, de sâmbătă. Galben-verzii mai stau şi cu ochii pe celelalte rezultate, dar în mare măsură totul depinde de ei şi anume de obţinerea unei noi victorii în ultima etapă a turului, cu Aerostar Bacău.


Până atunci, argeşenii savurează victoria de la Petrolul, ocazie cu care Mioveniul a reuşit să răzbune eşecul de anul trecut din ultima etapă a play-off-ului, când găzarii au destrămat visul promovării. Antrenorul principal al argeşenilor, Alexandru Pelici a vorbit despre victoria din week-end, despre aşteptările pe care le are la ultimul meci dar şi despre strategia pe care a adoptat-o pentru a ajunge în play-off.
”Sunt trei puncte care ne ţin în joc pentru calificarea în play-off. Se va juca până în ultima etapă, rezultatele sunt încă surprinzătoare, dar şi multe echipe care se bat pentru accederea în play-off. Ne dorim să câştigăm şi ultimul meci, sperăm să putem face asta şi să ajungem în primele 6 şi să ne atingem obiectivul. E o victorie mare, am câştigat împotriva Craiovei şi a Petrolului, două echipe favorite la începutul ediţiei la promovare şi sperăm să nu mai facem o surpriză neplăcută în ultima etapă. Va fi un meci greu, dar sper să găsim resursele necesare să o batem şi pe Bacău şi să ne calificăm în play-off. Sunt mulţumit de rezultat cu Petrolul. Sunt foarte mulțumit de ce am jucat cu Recea și am pierdut două puncte. Astăzi sunt mulțumit de rezultatSTrategia a fost să încercăm să ne calificăm în play-off. Ăsta e obiectivul” a declarat după victoria de la Ploieşti, antrenorul Mioveniului. S.M.