Acroșată de mașină când traversa pe trecere

0

Polițiștii au fost sesizați că în Pitești, pe strada Craiovei a avut loc un accident, în cadrul căruia o femeie a fost lovită de o mașină. 

Din verificările efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești, s-a stabilit că evenimentul rutier s-a petrecut pe fondul neacordării priorităţii de trecere unui pieton, care se angajase în traversarea drumului pe marcajul pietonal, fără ca pietonul să fi suferit leziuni.

Un bărbat de 36 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe strada Tineretului, nu ar fi acordat prioritate de trecere unei femei de 40 de ani, din Pitești, care se angajase în traversarea drumului, pe marcajul pietonal, acroșând-o.
În urma evenimentului, pietonul nu a suferit leziuni și a refuzat transportul la spital.
Ca urmare a abaterii constatate, conducătorul auto va fi sancţionat contravențional, conform OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, fiind aplicată şi sancţiunea complementară de suspendare a dreptului de a conduce pentru 30 de zile.

Polițiștii reamintesc conducătorilor auto ca la apropierea de trecerile pentru pietoni să sporească atenţia şi să acționeze cu moderaţie pedala de accelerație. Totodată, pietonilor le recomandăm să traverseze doar prin locurile permise, după ce se asigură că şoferii au observat intenţia de a traversa şi că aceştia au timpul necesar pentru a opri în condiţii de siguranţă.