Un exhibiţionist a fost reţinut de poliţişti. Bărbatul de 38 de ani, s-a dus la fereastra unui bloc din cartierul Prundu şi văzând o femeie la fereastră şi-a expus organele genitale. Bărbatul este cunoscut cu astfel de apucături, fiind considerat un tip violent. M.S.
În ziua de 24 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri, şi au reţinut un bărbat de 38 de ani, din Pitești.
Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 3 martie a.c., bărbatul ar fi săvârșit acte exhibiționiste în dreptul geamului unui imobil în care se afla o femeie.
După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, care a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale, anunţă IPJ Argeş.
În trecut bărbatul a mai fost cercetat pentru acest gen de fapte. Au existat situaţii când a urmărit femei în scările de bloc, vorbind obscen şi expunându-şi goliciunea.
Poliţiştii BIC fac apel către piteşteni dacă au cunoştinţă de astfel de cazuri să nu ezite şi să sune la 112 şi să sesizeze.