Voluntarii îi învaţă pe piteşteni cum să-şi plătească taxele on-line

0

La inițiativa unui grup de piteșteni, printr-o acțiune de voluntariat condusă de Dan Drăguț, municipalitatea piteșteană îi invită pe toți cei care doresc să își deschidă cont pentru plata electronică a impozitelor și a taxelor locale sau care doresc să fie asistați pentru a-și achita on-line obligațiile către bugetul local să participe la sesiunile ce se desfășoară în fiecare luni, în intervalul orar 09:00 – 10:30, în incinta Casei Cărții, anunţă reprezentanţii Primăriei Piteşti.

Doritorii sunt, așadar, așteptați, de luni, 29 martie, să beneficieze de consultanță și sprijin, oferite voluntar!

Municipalitatea este interesată să vină în sprijinul cetățenilor care au nevoie de îndrumare pentru a-și putea achita taxele și impozitele locale on-line. Treptat, pe măsură ce vor folosi mijloacele noi de informare și plată, cetățenii vor scăpa de cozile de la ghișee, pentru că nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze până la sediul direcției locale de taxe și impozite.

Astfel, vă reamintim că există și două tutoriale dedicate plății prin ghișeul.ro și prin platforma primăriei, pe site-ul Primăriei Municipiului Pitești.

Felicitări voluntarilor pentru implicare, au transmis reprezentanţii municipalităţii.