Muzeul Județean Argeș a anunțat că activitățile din cadrul Planetariului și observațiile astronomice prin lunete sau telescoape sunt suspendate temporar.
Decizia a fost luată de conducerea muzeului în contextul creșterii ratei de incidență a cazurilor de COVID-19 la nivelul municipiului Pitești. În momentul în care vor apărea modificări în privința programului de vizitare, publicul va fi anunțat. Reprezentanţii Muzeului Judeţean Argheş au anunţat că programul de vizitare pentru celelalte secții nu se modifică. Expoziţia Flori de mină – Comorile adâncurilor, Galeria Naţională de Artă Naivă, Muzeul Sportului Argeşean ,,Campionii”, Castrul roman Câmpulung-Jidova și Cetatea Poienari pot fi vizitate în continuare, conform programului normal. Vizitatorii obiectivelor turistice menționate mai sus vor purta măști de protecție și vor urma îndrumările personalului. M.D.