Etapă întinsă pe 6 zile

0



Șase echipe se vor lupta în acest play-off pentru promovarea în Liga I, în timp ce alte 14 formații, împărțite în două grupe vor juca pentru salvarea de la retrogradere.


Prima etapă a play-off-ului debutează de ”Ziua păcălelilor”, 1 aprilie, care pică joi, cu meciul CS Mioveni – U Craiova 1948 SA, stabilit de la ora 19:30. Al doilea joc are loc sâmbătă la o oră ciudată pentru acest campionat. Dunărea Călărași – ASU Poli a fost pus să se dispute aproape la oră de Champions League, 21:30. Se joacă după ce se încheie Leipzig – Bayern Munchen, din Bundesliga, și mult după ce se încheie jocul de Liga 1 FC Hermannstadt – Campionii FC Argeș (ora 15:00). În fine, etapa se încheie tocmai marți, 6 aprilie, atunci când a fost stabilită să se dispute partida FK Csikszereda – Rapid, de la ora 19:00.
Prima etapă din play-out-ul Ligii 2 are cinci din cele șase meciuri stabilite pentru ziua de sâmbătă, 3 aprilie, de la ora 11:00, la Constanța, Recea, Reșița, Chiajna și Târgu Jiu. Duminică, 4 aprilie, de la ora 12:30, se dispută însă CSM Slatina – Universitatea Cluj, meci care va fi televizat.
Program etapa 1 play-off Liga 2:
joi, 1 aprilie 2021, ora 19:30
CS Mioveni – U Craiova 1948 SA
sâmbătă, 3 aprilie 2021, ora 21:30
Dunărea Călărași – ASU Politehnica Timișoara
marți, 6 aprilie 2021, ora 19:00
FK Csikszereda – Rapid
Program etapa 1 Grupa A play-out Liga 2:
sâmbătă, 3 aprilie 2021, ora 11:00
Farul Constanţa – Ripensia Timișoara
Fotbal Comuna Recea – Pandurii Târgu Jiu
Metaloglobus Bucureşti stă.
duminică, 4 aprilie 2021, ora 12:30
CSM Slatina – Universitatea Cluj
Program etapa 1 Grupa B play-out Liga 2:
sâmbătă, 3 aprilie 2021, ora 11:00
CSM Reșița – Petrolul Ploieşti
Concordia Chiajna – Unirea Slobozia
Viitorul Pandurii Târgu Jiu – SCM Gloria Buzău
Aerostar Bacău stă. S.M.