✓ 1874: A avut loc, la Viena, premiera operetei Liliacul, de Johann Strauss (fiul).
✓ 1877: Compozitorul francez Charles Gounod a creat opera Cinq-Mars.
✓ 1904: București: a luat ființă Automobil Club Regal, în prezent Automobil Club Român ACR.
✓ 1924: Ordonanță militară prin care se interzice activitatea Partidului Comunist Român.
✓ 1934: Este înființată legația României de la Buenos Aires.
✓ 1951: Ethel și Julius Rosenberg sunt condamnați la moarte pentru spionaj în favoarea Uniunii Sovietice (au dezvăluit rușilor secrete cu privire la armele atomice).
✓ 1955: După 50 de ani de activitate, Sir Winston Leonard Spencer Churchill se retrage din viața politică pentru a se dedica scrisului. Pentru operele sale, în special pentru Al doilea război mondial (în șase volume), i se decernează Premiul Nobel pentru Literatură în 1953, când primește titlul de lord.
✓ 1964: A intrat în funcțiune primul tren fără conductor, folosit la metroul din Londra.
✓ 1967: Stabilirea de relații diplomatice între România și Canada.
✓ 1973: La clinica chirurgicală nr.2 din Târgu Mureș, o echipă de medici, condusă de prof. dr. Ioan Pop de Popa, efectuează prima operație pe cord deschis din România.
✓ 1976: În China are loc Incidentul Tiananmen când mulțimea strânsă în Piața Tiananmen solicită eliberarea lui Deng Xiaoping, simbolul și speranța reformării societății chineze.
✓ 1983: Scandal diplomatic: acuzați de spionaj, 40 de diplomați sovietici sînt expulzați de la Paris.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525