În această noapte, începând cu ora 22:00, încep lucrările de reabilitare a Bulevardului I.C. Brătianu. Lucrările ar trebui să fie finalizate la începutul lunii iunie. Iată mai jos, ce a transmis Primăria Piteşti referitor la acest proiect de reabilitare. M.S.
Primăria Municipiului Pitești demarează, astăzi, lucrările în cadrul contractului „Reabilitare Bd. I.C. Brătianu – strada Maior Gh. Șonțu, între str. Maternității și str. Târgul din Vale”, prima acțiune în acest sens fiind cea de frezare și, implicit, de asfaltare a carosabilului, care se va face pe tronsoane.
Lucrările de frezare, pe tronsonul cuprins între intersecția cu str. Târgul din Vale și pasajul Magnolia, se vor executa începând din această seară, ora 22:00, programul de noapte fiind determinat de traficul foarte aglomerat pe această arteră de circulație în timpul zilei, în baza avizului emis de către Poliția Rutieră.
Întreaga suprafață a părții carosabile se va freza pe o adâncime cuprinsă între 3-6 cm (grosime medie de 5 cm). Frezarea va ține cont de viitoarele cote ale străzii, astfel încât apele pluviale să fie orientate către sistemele de colectare și evacuare – guri de scurgere – racordate la canalizarea pluvială din zonă.
Principalele lucrări care se vor executa în cadrul acestui contract sunt:
- Lucrări pe zona părții carosabile existente (frezare și asfaltare);
- Refacerea structurii rutiere degradate;
- Refacere trotuare și alei pietonale;
- Amenajare corespunzătoare a intersecțiilor cu alte drumuri laterale.
Operatorul economic care execută lucrările de reabilitare este SC COMESAD
DRUMURI SRL, contractul având o valoare de 2.954.435,31lei inclusiv TVA, cu termen de finalizare a lucrărilor în 01.06.2021.
Ne cerem scuze pentru disconfortul produs de execuția lucrărilor anunțate și rugăm participanții la trafic să circule cu atenție în zonă, pe parcursul derulării acțiunii de reabilitare a bulevardului, pentru evitarea oricărui incident.