Învățământ dual, la Mioveni, în parteneriat cu Constructorii Auto

0



Memorandumul Școala duală ACAROM, un proiect de anvergură inițiat în parteneriat cu autoritățile locale, unitățile de învățământ (Primăria Mioveni, Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni, Inspectoratul Școlar Județean Argeș, Universitatea Pitești), Automobile Dacia și Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), a fost semnat luni la Mioveni.


Documentul prevede analiza înființării și posibilității de concepere, realizare şi funcționare a unei școli duale de învățământ profesional şi tehnic, sub egida ACAROM. Școala duală ACAROM este un proiect pilot de educație și formare profesională care urmărește tendințele de pe piața muncii și își propune adaptarea la nevoile viitoare de competențe în domeniul automobilului. Totodată, este prevăzut ca o alternativă viabilă pentru acoperirea nevoii de forță de muncă calificată de nivel 3 si 4 (tehnicieni) într-o primă etapă, iar ulterior, în viitor, nivelul 5. Aceasta ar putea funcționa în cadrul Liceului Tehnologic Construcții de Mașini din Mioveni. Memorandumul a fost semnat de către Christophe Dridi, Președinte ACAROM, Mihai Bordeanu, Director General si Președinte CA Automobile Dacia, Ion Georgescu, Primar Mioveni, Liliana Murguleț, Inspector Școlar General Argeș, Zorina Tudor, Director Liceul Tehnologic de Construcţii Maşini Mioveni și Dumitru Chirleșan, Rector Universitatea din Pitești.
E nevoie de specialiști
Învățământul universitar este indispensabil și are un nivel excelent în România, dar trebuie să fie însoțit de învățământul dual pentru că e nevoie de specialiști pe piața muncii. Avem nevoie de ingineri, dar avem nevoie și de tehnicieni specializați, cum ar fi sculeri matrițeri, frezori, electromecanici utilaje, roboticieni, specialiști în digital. Noi, la nivel de industrie, prin Acarom, avem această responsabilitate de a asigura o dezvoltare durabilă acestui sector. Automobilul se schimbă, iar rolul nostru este acela de a pregăti generațiile viitoare. Școala duală Acarom e un proiect de suflet și speram că angajamentul pe care ni l-am luat astăzi, alături de actori cheie ai proiectului, să prindă roade într-o construcție perenă. Argeșul va deveni, astfel, un pol de referință al industriei auto românești, a declarat Christophe Dridi, președinte ACAROM.
Implicarea mediului privat
În România, peste jumătate de milion de elevi nu reușesc să ia BAC-ul. Se vorbește prea puțin despre învățământ profesional dual. Comunitățile locale trebuie să se dezvolte, iar pentru aceasta e nevoie și de implicarea mediului privat. La nivelul comunității argeșene, Dacia a profesionalizat generații de elevi în diverse meserii care țin de domeniul auto, de-a lungul parteneriatelor de durată pe care le are cu cele două licee de profil tehnologic din județ. Beneficiile învățământului profesional dual sunt multiple pentru elevi. Prin îndrumarea tutorilor noștri, aceștia dezvoltă competențe tehnice teoretice, dar mai ales practice, care îi ajută să se specializeze pentru meseriile viitorului. Prezența mediului privat în economia României contribuie semnificativ la inserția profesională a tinerilor și la viitorul lor, a adăugat Mihai Bordeanu, Director General Dacia.
Tinerii vor avea o șansă în plus
“Prin acest proiect, dacă vom reuși să îl concretizăm așa cum ne-am propus, le vom oferi o șansă reală tinerilor pentru a rămâne în țară, unde instituțiile noastre de învățământ le pot oferi o pregătire profesională calitativă, în parteneriat cu agenții economici interesați să le ofere un loc de muncă, odată cu absolvirea cursurilor. Prin Școala Duală Acarom, companiile care desfăşoară activități în orașul Mioveni și în județ pot contribui activ și pot dezvolta mai mult acest tip de învăţământ. Aceasta poate reprezenta o soluţie reală pentru piaţa forţei de muncă din Argeș, în special pentru domeniul auto care, în prezent, se confruntă cu mari probleme legate de formarea de personal în anumite sectoare tehnice. Mă bucur că acest parteneriat va aduce plus-valoare Liceului Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni, unitate în cadrul căreia dorim să dezvoltăm acest proiect educațional,” a declarat Ion Georgescu, Primarul orașului Mioveni. Semnarea Memorandumului reprezintă un prim pas esențial, urmând ca în etapa următoare să se realizeze un studiu de prefezabilitate, care să cuprindă structura, organizarea, nevoile şi modalitățile de finanțare pentru implementarea proiectului si susținerea activității Școlii duale ACAROM. Studiul de prefezabilitate va sta la baza deciziei de înfiinţare a Școlii.
Cel mai important sector
Industria auto națională este unul dintre cele mai importante sectoare economice ale României generând peste 14% din PIB si 27% din exporturile naționale, peste 600 de companii asigurând în mod direct peste 230 000 de locuri de muncă. Pe lângă nevoia de infrastructura de transport modernă, predictibilitate fiscală, educația și pregătirea profesională reprezintă o axa principală a dezvoltării durabile a sectorului auto în România. Asociația Constructorilor de Automobile din România reunește peste 170 companii, printre care cei 2 producători de automobile naționali, Automobile Dacia și Ford România, numeroși fabricanți de componente și furnizori de servicii auto, unități de CDI și universități. ACAROM are o reprezentativitate națională pentru industria auto, ale cărei interese generale le susține, fiind totodată recunoscută la nivel național prin dobândirea statutului de utilitate publică – prin Hotărârea 410 a Guvernului României din luna mai 2020 – și european – fiind membru asociat al Asociației Constructorilor de Automobile ACEA, partener de discuție al Comisiei și al Parlamentului European. S.Mihai