- Deputatul Simona Bucura Oprescu la vizita ministrului Cseke Attila
La vizita ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, care a avut loc vineri în județul nostru, au participat parlamentari, șefi de instituții și politicieni. Au fost vizitate obiective importante din județ și au avut loc discuții privind proiectele, aflate în curs de derulare, ale județului. La întâlnirea din Sala Mare a Consiliului Județean Argeș,deputatul PSD Simona Bucura Oprescu a transmis un mesaj prin care cere factorilor decidenți să își dea mâna indiferent de culoarea politică și să colaboreze pentru a duce la îndeplinire proiectele de dezvoltare ale județului și pentru a veni în sprijinul cetățenilor.
Ministrul Cseke Attila a fost primit la Consiliul Județean Argeș acolo unde s-a întâlnit cu reprezentanți din conducerea județului, parlamentari, șefi de instituții și parlamentari. În cadrul întâlnirii a luat cuvântul și deputatul de Argeș, Simona Bucura Oprescu. “Visul meu este ca, fiecare dintre noi să putem într-o zi avea o altă viață în comunitate. O viață mai bună în care autoritățile publice din România să ofere servicii publice de calitate. Toți spunem că vrem o țară ca afară. Eu îmi doresc ca fiecare dintre noi să putem da copiilor noștri rădăcini și aripi. Și copiii noștri să rămână aici pentru că au o țară ca afară. Lucrurile acestea nu pot fi făcute decât printr-o colaborare loială între instituțiile statului, autoritățile publice locale, autoritățile județene, parlamentari și miniștri, lăsând la o parte ambițiile și orgoliile politice și înțelegând că fiecare dintre noi suntem în slujba celor care ne-au ales. Astăzi, pentru județul Argeș este un moment important. Domnul ministru Cseke Attila are posibilitatea să cunoască nemijlocit județul și mai ales dorințele noastre de dezvoltare. Cuvântul și deciziile dânsului reprezintă soluții la nevoile pe care Argeșul și argeșenii le au. Fiecare dintre noi, astăzi, indiferent de partidul politic pe care îl reprezentăm, la întâlnirea cu domnul ministru – fiindcă am încercat să fie aleși locali decidenți – a încercat să dea un singur mesaj – că suntem luptători pentru Argeș și că împreună ne dorim să ducem Argeșul pe primul loc. Mulțumesc!” este mesajul transmis de deputatul PSD. „Depinde de fiecare dintre noi ca valorile transmise din generație în generație și implicarea noastră să ne ajute să avem o viață mai bună în comunitate”, a adăugat Simona Bucura Oprescu. Aceasta a făcut parte din delegaţia care l-a însoţit pe ministrul Cseke Attila pe parcursul vizitei la diverse obiective din judeţ. M.S.