Federația Română de Fotbal, ca organizator al campionatului Liga 2, a anunțat deschiderea procedurii de licitație pentru atribuirea drepturilor TV asupra meciurilor din următorii trei ani de la acest nivel fotbalistic, perioada 2021-2024 (trei sezoane de Liga 2).
La finalul acestui sezon, 2020/2021, va expira contractul pe care FRF l-a încheiat cu deținătorii actuali ai drepturilor de televizare. Din vara anului 2018 și până în prezent, până la finalul acestui sezon aflat în curs de desfășurare, licitațiile au fost câștigate de Clever Media Network, Grupul Digi / RCS-RDS și Telekom Sport, iar meciurile au fost transmise de Look TV, Digisport și Telekom Sport. FRF a anunțat, prin intermediul site-ului oficial, detaliile privind înscrierea pentru participarea la licitație. Înscrierea la licitație se face până în 27 aprilie. ”Prin prezenta, Federația Română de Fotbal aduce la cunoștința tuturor celor interesați deschiderea Procedurii de LICITAȚIE privind atribuirea Pachetelor ce conțin drepturi de transmisie a meciurilor de fotbal disputate în cadrul competiției “Liga 2 Casa Pariurilor”, pe teritoriul României și extern, pentru următoarele sezoane competiționale 2021-2022, 2022-2023, 2023-2024. Caietul de sarcini aferent procedurii de licitație este disponibil gratuit persoanelor interesate și se poate obține prin intermediul poștei electronice, adresându-se un e-mail în acest sens către cosmin.gabrian@frf.ro în perioada 15 aprilie 2021 – 27 aprilie 2021. Persoanele interesate vor trebui să atașeze mailului transmis către FRF: – Delegație/Împuternicire/Procură acordată persoanei care solicită caietul de sarcini – Copie CI a persoanei care trimite solicitarea. Toate detaliile privind condițiile de participare, termenele procedurii, conținutul pachetelor de drepturi se regăsesc în cuprinsul Caietului de sarcini. ■
Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să ne contactaţi la adresa de e-mail: cosmin.gabrian@frf.ro”, a transmis FRF. Totodată, FRF a deschis și procedura de atribuire a pachetelor ce conțin drepturi de transmisie a meciurilor de fotbal disputate în cadrul competiției Cupa României și Supercupa României, pe teritoriul României și extern, pentru perioada 2021 – 2024.S.M.
ZIARUL CURIERUL ZILEI ESTE INTERESAT DE OPINIILE ŞI SUGESTIILE DUMNEAVOASTRĂ, LEGATE DE CONŢINUTUL CURIER.RO.
De asemenea, aducem în atenţia tuturor CLIENȚILOR noștri ACTUALI și VIITORI, noua adresă de E-MAIL a redacţiei: anuntcurierulzilei@gmail.com Trimite
CONTACTAŢI-NE LA TELEFOANELE: 0248/215740; 0248/215726; 0348/401525