- Apel către profesorii argeșeni
Inspectorul Școlar General din Argeș, Liliana Murguleț a lansat ieri un apel către profesorii argeșeni, să se vaccineze, pentru ca școala să revină, odată cu viața, la normal, iar elevii să învețe într-un mediu safe.
Apelul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă, ținută ieri la sediul ISJ, unul dintre subiectele abordate fiind despre testare și vaccinare, ca răspuns a campaniei lansate la nivel national de autorități și are același scop. În momentul de față, în județul Argeș, procentul cadrelor care s-au vaccinat este de peste 43 % , fiind în creștere de la săptămână la alta. “Daca nu conștientizăm că profesorii și nu numai, trebuie să intre în procesul de vaccinare, nu revenim la normalitate. Dacă mesajul general este Întoarcerea la normalitate, al nostru este Întoarcerea la școală. Rugămintea mea către partenerii educaționali este să mergem să ne vaccinăm. Cuvântul de ordine este accum, vaccinare. Nu mă mulțumește procentul pe care îl avem în județ în acest moment, de vaccinare a profesorilor. E foarte important să mergem să ne vaccinăm. După cum se știe, în Argeș au fost distribuite 44.000 de teste rapide, în școli, iar când a apărut o îmbolnăvire s-a procedat la testarea clasei, iar părinții și-au dat acordul. Testare și vaccinare pentr ca în mai să mergem în siguranță la școală! Încercăm să convingem profesorii să se vaccineze pentru ca să revină, viața și școala la normal. În Inspectorat, toată lumea este vaccinată! Trebuie ca profesorii să fie sănătoși, ca și elevii să fie sănătoși” a declarant șefa de la învățământ.
S.Mihai