David are nevoie de ajutorul nostru!

0



Ne aflăm în Postul Paştelui, perioadă care ne îndeamnă, mai mult ca oricând, să fim mai buni, mai iertători şi cu aplecare către semenii noştri. Este adevărat, binele trebuie făcut tot timpul, nu numai în perioade de post. Oamenii sărmani au nevoie de hrană zilnic, se îmbracă în fiecare zi, iar bolnavii nu îşi reiau tratamentul numai în perioada sărbătorilor. Aceştia au nevoie de ajutorul nostru în fiecare parte din an. David este un copil, în vârstă de 6 ani, care fără noi nu poate merge mai departe. El este cel care, acum, are nevoie de ajutorul nostru! Oamenii cu suflet care sunt impresionaţi de povestea lui sunt rugaţi să nu ezite şi să-i de o şansă la o viaţă normală acestui băieţel aflat la început de drum. Orice ajutor, cât de mic, poate fi de folos la însănătoşirea lui.


Pentru ajutorarea lui David a fost creată o pagină de Facebook, unde este detaliată povestea lui. Tot acolo pot fi făcute şi donaţii. „David care la vârsta de 3 ani a fost diagnosticat cu TSA (tulburare de spectru autist), diagnostic căruia i-au fost adăugate multe alte diagnostice legate de cel principal. David pe 16 aprilie a făcut 6 ani, este non verbal si de 3 ani face terapie comportamentală , logopedie, ședințe de kinetoterapie care costa peste 1000 euro lunar, acestea dând rezultate pe toate planurile. Nu vorbește încă , dar reușește să rostească câteva silabe și cuvinte scurte (da/nu/mama/tata). A reușit prin multă muncă să progreseze pe partea de motricitate grosieră și motricitate fină . Pentru a veni in sprijinul lui și a încerca să grăbim și să mărim progresele, în noiembrie 2020, David, a suferit un SCT (autotransplant de celule stem) la Viena, procedură care a costa 11.000 euro și care a adus și aduce multe îmbunătățiri.Însă, pentru a avea șansa la o viață normală mai sunt necesare 2 intervenții SCT (următoarea fiind deja programata anul acesta în septembrie), iar specialiștii, care lucrează cu David, au recomandat ca băiețelul să urmeze o procedură nouă pe partea de neuro ce consta în măsurarea parametrilor de lucru a creierului și apoi stimularea zonelor deficitare. Procedura conține minim un set de 40 ședințe, echivalentul a peste 10000 euro.”
Părinţii nu pot susţine singuri aceste costuri imense. Pentru recuperare, David, are nevoie de 30.000 euro.Cei care vor să-l ajute pe David o pot face accesând link-ul de mai jos și donând: https://www.facebook.com/donate/184924160136147/ 3608746522683924/. M.Sandu


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.