Numărul paturilor COVID-19, disponibile în spitale!

0

În urma informărilor primite de la DSP Argeș în data de 26.04.2021, prefectul județului Argeș, Emilia Mateescu, anunță că situația paturilor Covid-19 este stabilă.

În prezent există un număr de 303 paturi disponibile pentru pacienții adulți confirmați Covid-19 și 9 paturi disponibile în secțiile ATI – Covid -19 (dintre care 5 paturi pentru adulți și 4 paturi pentru copii). Dintre acestea, 281 paturi sunt pentru adulți, 11 paturi sunt pentru copii, 11 paturi sunt pentru maternitate, toate pentru pacienții confirmați pozitiv Covid-19.

Paturile neocupate se găsesc în următoarele unități: Spitalul Județean de Urgență Pitești (71), Spitalul Orășenesc Mioveni (14), Spitalul de Pediatrie Pitești (2), Spitalul Municipal Câmpulung (37), Spitalul PNF Câmpulung (30), Spitalul PNF Sf. Andrei Valea Iașului (44), Spital PNF Leordeni (56), Spitalul de Psihiatrie Sf.Maria Vedea (40) și Spitalul Orășenesc „Regele Carol I” Costești (9). În ceea ce privește secțiile ATI, sunt paturi neocupate la: Spitalul Județean de Urgență Pitești (2), Spitalul de Pediatrie Pitești (4) și la Spitalul Municipal Câmpulung (3).

Menționăm că, astăzi, 26.04.2021, rata de incidență în județul Argeș a scăzut la 1.66/1.000 de locuitori, iar în municipiul Pitești rata de incidență este de 2.30/1.000 de locuitori.