S-a filmat în timp ce viola o fetiță de 7 ani!

0

Un bărbat în vârstă de 52 de ani, a profitat de o copilă de 7 ani, fiica prietenului său. Cei doi s-au cunoscut într-un spital de boli psihice. Autorul, care este din comuna Popești, s-a dus la Oarja la fostul coleg de salon. A rămas peste noapte la el și în cursul nopții a profitat de fetiță. Violatorul a filmat o parte din actul sexual, înregistrarea fiind probă în dosarul penal. În acest moment bărbatul se află la audieri și cel mai probabil, va fi reținut! M.S.

Astăzi, 29 aprilie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au desfășurat o percheziție domiciliară, în comuna Popești, la locuința unui bărbat bănuit de săvârșirea infracțiunii de viol.

Din cercetări a reieșit că, în noaptea de 24 spre 25 aprilie a.c., bărbatul ar fi întreținut relații sexuale cu o minoră, în vârstă de 7 ani, în localitatea Oarja, județul Argeș.

În urma percheziției, au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă, iar cu ocazia activităților ulterioare, s-a stabilit că acesta ar fi și înregistrat cu telefonul mobil o parte din actul sexual.

Cercetările au fost preluate, conform competențelor stabilite prin normele de procedură penală, de către D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, în vederea extinderii cercetărilor și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de pornografie infantilă.

Bărbatul a fost condus la sediul unității de Parchet, urmând ca, după administrarea întregului probatoriu, să fie dispuse măsurile legale care se impun, anunță IPJ Argeș.

Foto descriptiv