Trei frați și-au făcut singuri dreptate după ce, anul trecut, au fost înșelați de un rucărean cu o mașină. Ca să-l învețe minte, l-au chemat la o întâlnire, în parcare la Vivo Mall, acolo unde l-au bătut. I-au furat banii și mașina, apoi au dispărut. Unul dintre atacatori a fost reţinut de poliţiştii argeşeni, ieri fiind prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă. Individul este recidivist, având numeroase condamnări pentru furturi şi o tâlhărie, în ţară şi în străinătate.
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Pitești aveau în cercetare un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, faptă comisă în parcarea Vivo Mall. Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 24 iunie 2020, pe fondul unor neînțelegeri privind vânzarea-cumpărarea unui autoturism, trei fraţi, din comuna Crângurile, judeţul Dâmboviţa, au deposedat prin violență pe un bărbat de 37 de ani, din Rucăr, de suma de 10.000 de euro. Scandalul s-a declanşat după ce unul dintre fraţi a cumpărat de la rucărean un autoturism Volkswagen, cu aproximativ 7.000 de euro. Când să înscrie autoturismul, Cristian A., de 44 de ani, a constatat că actele maşinii nu erau în regulă, autoturismul fiind pus sub sechestru. Au urmat multe certuri între proprietarul rucărean şi cumpărător. În cele din urmă, au stabilit să se întâlnească la Vivo Mall pentru răscumpărarea maşinii. La întâlnire, rucăreanul nu a fost de acord să restituie întreaga sumă, pe care o încasase la vânzarea maşinii, intenţionând să le ofere mai puţin. În acel moment cei trei s-au enervat şi l-au luat la bătaie. Cristian A. i-a furat toti banii din buzunar, aproximativ 1.000 de euro, după care și-a luat frații şi a plecat de la faţa locului cu maşina pe care ar fi trebuit să o înapoieze. Astfel i-au luat rucăreanului şi maşina şi banii. În urma anchetei, poliţiştii argeşeni au stabilit că fapta fusese premeditată de cei trei fraţi.
Are numeroase condamnări!
Pe numele lui Cristian A. a fost emis un mandat de aducere şi miercuri bărbatul a fost depistat de oameni ai legii din cadrul I.P.J. Dâmbovița. A fost predat polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Pitești, iar după administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, sub acuzaţia de tâlhărie. Ieri a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Tot ieri, a fost dus şi în faţa magistraţilor de la Judecătoria Piteşti care au admis cererea de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile. Cristian A. este recidivist. Acesta are până în prezent mai multe condamnări pentru furt în ţară, dar şi pentru pentru furturi şi o tâlhărie, fapte comise în străinătate. M.Sandu