În cursul zilei de ieri, 06.05 a.c., jandarmii argeșeni au desfășurat mai multe acțiuni de combatere și prevenire a răspândirii virusului Sars-Cov-2 pe raza județului Argeș, în urma cărora au fost aplicate mai multe sancțiuni contravenționale în valoare de 9000 de lei.
Pe raza comunei Dobrești, jandarmii argeșeni au depistat faptul că în centrul comunei era organizat un târg, unde mai multe persoane comercializau bunuri diverse. Având în vedere că activitatea târgurilor, bâlciurilor și a talciocurilor este suspendată, comercianții au fost sancționați cu 4 amenzi în valoare de 8000 de lei și 5 avertismente, iar târgul a fost întrerupt.
Jandarmii care asigurau măsuri de ordine publică la sediul S.R.P.C.I.V. din municipiul Pitești au depistat doi bărbați, unul din comuna Merișani și unul din comuna Sălătrucu, care aveau impusă măsura carantinării la domiciliu ca urmare a sosirii din străinătate în România. Ambii au fost sancționați contravențional, iar situațiile au fost comunicate către D.S.P. Argeș.