Klaus Iohannis a promulgat legea – instanțele să pronunțe motivarea în aceeași zi cu sentința

0

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care prevede ca motivarea deciziei instanței să fie publicată în ziua pronunțării sentinței, iar decizia dintr-un proces penal având ca termen de pronunțare 120 de zile de la încheierea dezbaterilor. Practic, șeful statului a semnat decretul de promulgare al unui act normativ care vine cu modificări la Codul de procedură penală, în sensul punerii în acord cu o decizie a Curții Constituționale.Este vorba despre decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, anunță Administrația Prezidențială. Actul normativ a fost adoptat, luni, de Camera Deputaților, în calitate de for decizional.