În ședinta Comitetului Județean pentru Situații de Urgență de astăzi, s-a aprobat scenariul de funcționare a unităților școlare din județul Argeș. Unităţile de învăţământ din 25 de localităţi vor funcţiona potrivit scenariului 2. M.S.
Acesta este prevăzut în anexele Hotărârii Nr. 32 din data de 14.05.2021.
Localitățile (unde rata de incidență este mai mare de 1/1.000 de locuitori) în care activitățile școlare se vor desfășura în scenariul 2 sunt următoarele: Cepari, Valea Iașului, Lerești, Ciofrângeni, Bughea de Jos, Nucșoara, Leordeni, Sălătrucu, Morărești, Municipiul Curtea de Argeș, Drăganu, Albeștii de Argeș, Bascov, Schitu Golești, Bughea de Sus, Municipiul Câmpulung, Municipiul Pitești, Albota, Brăduleț, Berevoești, Dorbrești, Cotmeana, Oarja, Cuca și Stâlpeni.
Scenariul 2 presupune participarea zilnică, cu prezență fizică, în unitățile de învățământ a tuturor preșcolarilor și a elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, precum și a elevilor din învățământul special, indiferent de clasă, cu respectarea tuturor normelor de protecție.
În toate celelalte localități din județul Argeș, participarea elevilor la activitățile școlare se va face conform scenariului 1, care prevede participarea fizică zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea tuturor normelor de protecție.
De asemenea, în sedința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență au fost adoptate măsuri specifice ratei de incidență pentru comuna Cepari, care a depășit pragul de 4/1.000 de locuitori și măsuri pentru depășirea pragului de 3/1.000 locuitori în cazul comunele Valea Iașului și Cepari. Acestea intră în vigoare de mâine 15 mai 2021 de la ora 00:00.
O măsură nouă care se aplică la o rată de incidență între 1,5 și 3/1.000 de locuitori este aceea că se permite activitatea operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, în intervalul orar 06:00 – 22:00, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului. Această măsură se aplică pentru Morărești, care a depășit pragul de 1.5/1.000 de locuitori, alături de celelalte măsuri specifice pragului.
Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență de astăzi privind scenariile în care vor funcționa unitațile de învățământ a fost adoptată exclusiv în baza propunerilor formulate de către Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Argeș, de consiliile de administrație ale unităților de învățământ din județul Argeș, având în vedere rata incidenței cumulate la nivelul fiecărei localități, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori, anunţă Cancelaria Prefecturii Argeş
Pentru mai multe informații, puteți accesa următorele link-uri:
hotarare-nr-32-din-14.05.pdf (gov.ro)
Anexa-1-Scenariul-1-14.05.2021.pdf (gov.ro)
Anexa-1-Scenariul-2-14.05.2021.pdf (gov.ro)